monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Cu noroiul până la glezne, la doi paşi de Piaţa Cipariu - FOTO

Pare greu de crezut, dar în centrul oraşului încă mai există străzi care nu au văzut niciodată nici măcar un petic de asfalt.

strada Lutoasa

Strada Lutoasă, aflată la doi paşi de Piaţa Cipariu este una dintre ele. Jumătate din stradă este asfaltată, nu are nici măcar o groapă sau o crăpătură, iar cealaltă jumătate, care duce în Calea Turzii este nemodernizată şi arată mai rău decât un drum de ţară. Este plină cu gropi, nu are nici măcar pietriş, iar când plouă gropile se umplu cu apă, iar pământul devine mocirlos.

Oamenii care locuiesc în zona străzii Lutoasă sunt şi ei miraţi de ce a fost lăsată nemodernizată o bucată din stradă. “Nu ştiu ce s-o fi întâmplat. Parcă s-a terminat asfaltul când au ajuns la jumătatea străzii. Poate sunt ceva probleme cu casele alea dărăpănate unde locuiesc mai mulţi ţigani”, spune o femeie în vârstă care locuieşte pe o stradă din apropiere. Ea adaugă că rromii care locuiesc pe strada Lutoasă fac mizerie şi aruncă gunoaie în zona verde de lângă stradă.


Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că acea porţiune de stradă nu va fi asfaltată până când nu se rezolvă problemele juridice legate de terenul pe care se află acel segment de stradă.