monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

FOTO - Croitorilor, strada din centru care arată mai rău decât cele de la periferie

Croitorilor este una dintre cele mai aglomerate străduțe cu sens unic din centrul municipiului Cluj-Napoca. Cu toate că s-au alocat bani pentru reabilitare, în urmă cu aproape un an, lucrările nu au început încă.

Circulația pietonală devine o provocare, în special la orele dimineții, când zona se aglomerează din cauza celor care trebuie să ajungă la Clinica Medicală III și parchează pe unde apucă. Pentru că o porțiune de trotuar situat în fața spitalului este atât de deteriorată, pietonii sunt obligați să intre pe carosabil și să ocolească mașinile parcate, riscând să fie loviți de mașinile aflate în mișcare.

În mai 2013, Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 612.441 lei pentru reabilitare.


„Având în vedere că strada are o lungime mai mică de 250 de metri, reiese că pentru refacerea carosabilului și trotuarului ar fi nevoie de aproape 2.500 de lei pentru porțiunea aferentă fiecărui metru liniar. În devizul aprobat prin HCL 249/2013 au fost incluse și lucrări la cei 710 metri pătrați de trotuar și totuși, de aproape un an, nu se întâmpla nimic. Din păcate Strada Croitorilor nu este un caz singular. Strada Baba Novac nu a devenit pietonală, lucrările pentru pietonalizarea străzii Mihail Kogălniceanu nu au început, iar licitația pentru lucrările de modernizare a infrastructurii de acces în centrul istoric al Orașului Comoară a fost amânată”, spun reprezentanţii PNL Cluj-Napoca.