monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Fără asfalt, dar cu gropi greu de înfruntat chiar şi de maşinile de mare tonaj

Strada Arţarului din cartierul Bună Ziua nu a fost asfaltată niciodată, iar drumul este atât de rău încât este dificil de circulat chiar şi cu maşinile de mare tonaj.

strada Artarului

"Cireaşa de pe tort" în cazul acestei străzi este faptul că o parte din stradă este privată şi ar aparţine unei asociaţii care nu mai există. În cel mai bun caz, strada va fi asfaltată pe bucăţi. 

Clujenii care au locuinţele pe Arţarului au solicitat de nenumărate ori modernizarea străzii, au trimis sesizări online, telefonic, au fost în audienţă la primarul Emil Boc şi şi-au spus nemulţumirile şi la ultima şedinţă de Consiliu Local, de acum câteva zile. După multe insistenţe au obţinut promisiunea începerii lucrărilor, în prima fază cu acoperirea gropilor. "Este o stradă scurtă, are cam un kilometru şi credem că nu e un efort foarte mare să avem şi noi asfalt", a spus, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, o femeie care locuieşte pe strada Arţarului. 


Emil Boc s-a angajat că Primăria va moderniza strada, însă după ce vor termina lucrările de canalizare cei de la Compania de Apă şi după ce se va rezolva situaţia juridică a porţiunii de stradă privată. "Am avut o discuţie cu proprietarii de case din zona respectivă şi situaţia stă în felul următor: o parte din stradă este în domeniul public unde Compania de Apă Someş mai are de făcut până la sfârşitul lunii iunie introducerea canalizării. După aceea, va interveni Primăria, sub rezerva că cei de la Compania de Apă respectă termenul asumat", a spus primarul.

Boc a subliniat că trebuie rezolvată şi problema porţiunii care este în domeniul privat. "Noi ne-am angajat să intervenim pe porţiunea de stradă care este în domeniul public. Dar mai este o porţiune de stradă care este în domeniul privat şi unde departamentul nostru de specialitatea lucrează pentru a găsi o soluţie şi în măsura în care ea va fi identificată şi acolo vom interveni cu lucrări de modernizare. Acesta este calendarul convenit pentru anul 2014 referitor la strada Arţarului. Pe măsură ce se decopertează, vom acoperi gropile pentru a fi drumul cât de cât decent până când se va intra în lucru", a explicat Emil Boc.


Cei care locuiesc pe Arţarului spun că porţiunea de stradă privată ar aparţine unei asociaţii. "În domeniul privat este de fapt o fundaţie, o asociaţie a comunei Becaş care probabil nici nu mai există. Dacă se va verifica în registrul asociaţiilor la Tribunal se va vedea că nu mai există şi mă gândesc că se pot face demersuri pentru a intra în domeniul public", a precizat reprezentanta clujenilor de pe strada respectivă.