monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

ANDREI MUREŞANU - Stradă peticită şi plină de gropi - FOTO

Strada Anatole France, situată în cartierul Andrei Mureşanu, la cinci minute de centru este într-o stare deplorabilă.

strada Anatole France

Tot asfaltul este peticit, presărat cu gropi atât pe trotuare cât şi pe carosabil. Din fericire pentru cei care locuiesc în zonă, strada va intra în reparaţii anul acesta, mai exact tronsonul I, cuprins între numerele 1 – 50.

În acest sens, în şedinţa de Consiliu Local de joi va fi supus votului consilierilor locali un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea acestei străzi. În prezent, strada nu dispune de o îmbrăcăminte corespunzătoare care să asigure o circulaţie rutieră fluentă, în condiţii de siguranţă şi confort a autovehiculelor şi pietonilor. Lucrările vor viza partea carosabilă, trotuarele şi scurgerea apelor.


Valoarea lucrărilor este de aproximativ 833.000 lei şi vor fi realizate în patru luni. Firma care se va ocupa de modernizarea străzii Anatole France este asocierea Kiat - Diferit.