monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Clujenii vor mai multe coşuri de gunoi în oraş

Lipsa coşurilor de gunoi sau numărul prea mic al acestora de pe unele străzi îi nemulţumeşte pe unii clujeni care consideră că doar printr-un număr mare de coşuri de gunoi se poate păstra curăţenia în oraş.

Clujenii vor mai multe cosuri de gunoi

Primăria Cluj-Napoca primeşte solicitări pentru montarea cât mai multor coşuri de gunoi în oraş. Un clujean a sesizat că pe strada Traian Moşoiu lipsesc coşurile, iar un altul a observat că în ultima perioadă au dispărut coşurile din centru. "Vă scriu legat de curăţenia stradalp, mai exact legat de coşurile de gunoi stradale, care în ultima perioadă (3-4 luni) par a fi dispărut în mare parte a oraşului. Exemple: pe B-dul 21 Decembrie între str. David Ferenc şi Regele Ferdinand, partea magazinului Sora nu există niciun coş, la fel şi în alte zone. Uneori amplasamentul acestora este foarte rar şi prost gândit, alteori se poate observa că lipesc cu desăvârşire de pe aplasamentele vechi. În loc să încurajăm oamenii în a păstra curăţenia astfel îi descurajăm şi pe aceia, care ar avea cea mai mică intenţie de bun simţ", scrie un clujean pe un site specializat în sesizări şi reclamaţii la adresa Primăriei.

Reprezentanţii autorităţilor locale au precizat că în urma unei verificări, pe str. 21 Decembrie 1989 între str. Regele Ferdinand şi Piaţa Avram Iancu sunt amplasate 12 coşuri de gunoi stradale. "Periodic se efectuează verificări privind situaţia coşurilor de gunoi şi se solicită rezolvarea problemelor în zonele unde se constată lipsuri", au mai spus aceştia.