monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

FOTO - Asfaltul face valuri pe strada Memorandumului în centru

Carosabilul de pe strada Memorandumului din centrul oraşului este degradat din cauza traficului intens. Şoferii riscă să îşi distrugă maşinile.

Strada Memorandumului

Una dintre principalele artere din oraş se confruntă cu aceeaşi problemă de ani de zile: din cauza traficului intens, asfaltul este plin de denivelări pe strada Memorandumului ceea ce îi dă asfaltului un aspect de valuri. Cel mai bine se observă starea proastă a carosabilului de pe această stradă în zona staţiilor de autobuz şi troleibuz. Şoferii care circulă pe Memorandumului riscă să îşi "rupă" maşinile din cauza degradării avansate a asfaltului. 
Ca urmare a denivelărilor, la prima ploaie serioasă, strada se umple de bălţi imense. 
Conducerea Primăriei Cluj-Napoca a promis la începutul acestui an că strada Memorandumului va intra în reparaţii în 2014, find inclusă pe lista priorităţilor primarului Emil Boc la capitolul "Oraşul comoară", proiect care include refacerea străzilor Avram Iancu, Memorandumului, Moţilor şi I.C. Brătianu. Deocamdată nu se cunoaşte data exactă a începerii lucrărilor.