monitorulcj.ro Menu
Educație

Cum vor merge elevii la școală de luni? Ministrul interimar al Educației va face anunțul

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, urmează să anunţe vineri la ora 10.00 modul în care vor funcţiona şcolile începând de săptămâna viitoare.

Cum vor merge elevii la școală de luni? Ministrul interimar al Educației va face anunțul.

 

 


Cîmpeanu a declarat, joi, că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât şcolile să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%.

 


„Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului şcolii, pentru a funcţiona cu prezenţă fizică. Decizia finală se va anunţa mâine, la ora 10,00”, a declarat Cîmpeanu.

În contextul creşterii accelerate a numărului de cazuri noi de COVID, în luna octombrie s-a decis ca elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal să intre într-o vacanţă de două săptămâni, în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie. Activităţile de tip after-school au fost suspendate pe o perioadă de 14 zile.


Joi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că vacanţa nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la şcoală acolo unde condiţiile epidemiologice şi sanitare o permit, însă a precizat că a fost introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ.

CITEȘTE ȘI:


Primele teste pe bază de salivă, disponible în școli la mijlocul lunii noiembrie. Elevii, testaţi de două ori pe săptămână