Educație
Rector UBB: „Mi-ar plăcea să aduc toți studenții în regim clasic, fără restricții, dar i-aș pune în pericol”
Rectorul UBB, Daniel David susține revenirea la concerte și evenimente, având în vedere că acestea ajută la îmbunătățirea stării psihice a oamenilor după pandemie. El a mărturisit că și-ar dori și să-i aducă pe toții studenții fizic la facultate, dar acest lucru nu este încă posibil.
EC_Special by Electric Castle a susținut la Cluj o serie conferințe pe teme de maxim interes și extrem de relevante pentru spațiul public: sănătate mintală în contextul pandemiei, educație sexuală, sustenabilitate și dezvoltare durabilă.
Joi, la întâlnirile EC_Talks, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, psihologul Daniel David, a vorbit despre cum ne este afectată sănătatea mintală în contextului pandemiei prin care am trecut cu toții în ultimul an și jumătate.
Totodată, rectorul UBB a declarat că revenirea la concerte și evenimente ajută la îmbunătățirea stării psihice a oamenilor. „Cred că ajută atât ca efect psihologic asupra stării de bine, cât și ca model de (auto)control în pandemie, și anume că pot participa la festival doar cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați. Un asemenea model vreau să implementez și la universitate, model care există deja la marile universității ale lumii (ex. Universitatea Harvard)”, a declarat rectorul UBB.
Rector UBB: „Mi-ar plăcea să îi aduc pe toți studenții în regim clasic”
Rectorul Daniel David a mărturisit că ar vrea să-i aducă pe toți studenții în regim clasic, dar acest lucru nu este posibil fără a le pune în pericol sănătatea:
„Sigur, că mi-ar plăcea să îi aduc pe toți studenții în regim clasic, fără restricții, dar nu am spațiul necesar ca să fac acest lucru fără a le pune la risc sănătatea, inclusiv sănătatea comunității academice întregi și a orașului. Și voi, organizatori care ați găsit spații suficiente chiar în aer liber, totuși, ați pus aceste condiții de bun simț. Așadar, da, ajută și ca model de sănătate, și ca model de control al pandemiei”, a spus prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB Cluj.
Psihologul Daniel David a mai afirmat că observă în spațiul public tot felul de studii care arată că a crescut nivelul de tristețe. El explicat că acest lucru e normal, până la un punct.
„Eu mereu am spus: când te confrunți cu o traumă/stres major, reacția psihologică sănătoasă este nu să ai emoții pozitive sau să fii calm, ci să ai emoții negative funcționale: să fii îngrijorat, dar nu anxios, să fii trist, dar nu deprimat, să fii foarte nemulțumit, dar nu furios și agresiv etc. Au fost foarte mulți oameni triști, îngrijorați, nemulțumiți, dar acestea sunt emoții sănătoase, care ne ajută să facem față traumei, stresului. Problema ar fi fost dacă foarte mulți dintre noi am fi devenit depresivi, panicați, furioși și agresivi. Iar aceștia nu au fost mai mult de 25%” (mulți chiar revenindu-și după un an), a subliniat Daniel David la întâlnirile EC_Talks din cadrul Electric Castle.
CITEȘTE ȘI:
Chiriile au explodat în Cluj, cu două luni înainte de începerea cursurilor. Student: „Nu e ok să suferim consecințele”
UBB rămâne singura universitate a țării prezentă în prestigiosul clasament Shanghai al universităților lumii