Educație
Studenții clujeni se simt COPLEȘIȚI DE EXAMENELE ONLINE: „Nu o să auzi un profesor să-ți spună «Va fi bine», tot ce o să auzi e «Ne vedem în restanță»!”
Studenții din Cluj consideră că presiunea pusă pe umerii lor este foarte mare în această perioadă, iar unii profesorii nu sunt înțelegători când vine vorba despre dificultățile de care se lovesc studenții.
În această perioadă studenții din toată țara au început sesiunea de examene pentru finalizarea semestrului I din anul universitar. De această dată, majoritatea studenților își vor susține examenele în mediul online.
Stresul studenților a fost mereu foarte mare în perioada examenelor, dar anul acesta, fiind în mediul online, studenții sunt mai stresați, iar responsabilitățile pentru facultate au crescut semnificativ.
Monitorulcj.ro a vorbit cu mai mulți studenți din Cluj, de la diferite universități, pentru a afla dacă presiunea pusă pe ei este mai mare anul acesta, având în vedere că examenele se susțin în mediul online.
Presiunea pusă pe umerii studenților este foarte mare!
Patricia Hauler este studentă în anul III la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. Ea consideră că în sesiunile trecute era mult mai stresată, cafeaua fiind singurul lichid pe care îl consuma, dar anul acesta ea nu simte aproape deloc stresul.
„În sesiunile trecute eram foarte stresată. Nu dormeam suficient, mâncam foarte puțin și cafeaua devenise singurul lichid pe care îl consumam. Cu toate astea, în sesiunea aceasta online nu simt aproape deloc stresul și nu știu dacă e ok sau nu”, a declarat pentru monitorulcj.ro Patricia Hauler, stundentă în anul III la Științe Politice.
Patricia Hauler a spus că nu a experimentat stări de anxietate sau depresie, dar s-au adunat mulți nervi. Ea spune că mulți profesori nu înțeleg faptul că studenții au și alte resposabilități pe lângă facultate.
„Consider că se pune mai multă presiune. Și când mergeam în mod fizic la facultate era presiune, dar acum unii profesorii parcă nu înteleg că deși avem cursuri online, avem și alte lucruri de făcut, nu doar proiecte sau eseuri. Cu toate astea, mă bucur că sunt mulți care ne înțeleg și fac ca seminarul/cursul să fie mai dinamic și interesant”, a explicat studenta de la Științe Politice.
„Ne vedem în restanță!” – replica profesorilor atunci când nu înveți după așteptările lor
Alexandra I. este studentă în anul II la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca. Ea consideră că sesiunea din acest an este mai dificilă, deoarece cursurile din online nu au fost eficiente pentru ea.
„Din punctul meu de vedere, sesiunea din acest an prezintă un grad de dificultate mai ridicat în comparație cu sesiunile trecute, orele online nefiind atât de eficiente pentru mine. Îmi este mai greu să înțeleg cursurile decât aș fi făcut-o în mod normal, iar asta pune o presiune foarte mare pe mine”, a declarat pentru monitorulcj.ro Alexandra I., studentă în anul II.
Alexandra a spus că există o diferență enormă între examenele fizice și cele din online, deoarece fiecare profesor are modalitatea lui de examinare.
„Este o diferență foarte mare. Modalitățile de examinare sunt diferite, de la materie la materie, iar asta ne încurcă foarte mult. Unii profesori așteaptă referate, alții vor examene orale, sunt profesori care cer chiar și examen oral/scris. Faptul că trebuie să stai aproape o dimineață întreagă în fața calculatorului până ești selectat să intrii la examen este iar o problema semnificativă”, a spus studenta de la Cantemir.
Studenta este de părere că profesorii nu empatizează suficient cu studenții, majoritatea fiind indiferenți când vine vorba de dificultățile întâlnite de studenți.
„Consider că profesorii nu au renunțat încă la acea barieră din relația student-profesor, ei își fac datoria de dascăl și atât. Nu este cazul să îi spui unui profesor că ai anumite probleme, pentru că oricum nu vei primi nicio formă de compătimire sau nu va empatiza în niciun fel cu tine, asta din propria experiență. Îți vor spune că este problema ta, nu a lui. Ești pe cont propriu, indiferent de ce probleme ai în viața personală. Trist este că acest fapt te încarcă și mai tare, e greu să nu ai o relație bună cu profesorii tăi și să nu fii înțeles”, a explicat Alexandra.
Cât despre presiunea pusă pe umerii studenților, aceasta a existat mereu, profesorii spunând că te „așteaptă în restanță”, dacă nu înveți exact ce ți-au cerut.
„Presiune multă s-a pus pe studenți din totdeauna, nu o să auzi un profesor să-ți spună ,«va fi bine», tot ce o să auzi din partea lor este «o să ne vedem în restanță» dacă nu înveți exact după așteptări, iar grija asta chiar te domină. Anul asta e și mai greu, este mult mai dificil să înțelegem materia predată prin intermediul cursurilor online, interacțiunea cu profesorii, colegii este foarte importantă”, a explicat studenta.
Notele nu îți influențează viitorul!
Andrei Olpretean este student la Drept la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. El consideră că o notă nu ar trebui să definească studenții, pentru că ei reprezintă mult mai mult decât o cifră.
„În Romania, ne-a fost implementat de mici faptul că notele sunt foarte importante, că pentru a ajunge cineva trebuie să ai doar note mari, că pentru a reuși trebuie să fii primul la școală. Învățământul nu se bazează doar pe niște calificative. Există o perspectivă mult mai amplă pe lângă cifrele scrise pe o foaie. Nu notele sunt cele care îți influențează viitorul, ci cunoștințele. Într-adevăr, cunoștințele au un rol esențial și acestea ar trebui să fie fundamentul determinării notei”, a declarat pentru monitorulcj.ro Andrei Olpretean, student în anul I la Drept la Universitatea Babeș-Bolyai.
Tânărul student spune că sistemul de predare-învățare online este dificil atât pentru profesori, cât și pentru elevi.
„Trăim vremuri nefericite, nu putem nega acest aspect. Circumstanțele actuale au avut un impact deosebit asupra sistemului de învățământ și totodată asupra studenților. Cert este că nu e cel mai ușor lucru să stai conectat în fața unui monitor și să reușești să ai un nivel mare de productivitate. Este o muncă deosebită, atât din partea profesorilor cât și a studenților și trebuie apreciat acest efort. Este cert faptul că ne lipsește interacțiunea directă cu ceilalți și asta influențează într-un fel sau altul dificultatea cu care ne duelăm zilnic în contextul orelor on-line”, a spus Andrei Olpretean.
Andrei Olpretean a spus că nu a întâlnit stări de anxietate sau depresie, dar în schimb au fost niște emoții mai puternice. Având în vedere că examenele sunt în online, stresul poate veni din cauza tehnologiei, spre exemplu grija de a nu rămâne fără internet în mijlocul examenului.
„În cazul meu, nu se pune această problemă. Sunt emoții în schimb, și ne punem diverse intrebări, spre exemplu ce se intâmplă dacă se oprește internetul. Gândul unui asemenea incident reprezintă o sursă de stres. Totodată, o persoană emotivă se pierde extrem de ușor, iar stresul accentuează această stare. Trebuie să fim puternici, nu doresc nimănui să se confrunte cu stări de anxietate sau depresie, desi, din păcate, contextul ar putea fi destul de favorabil”, a explicat studentul.
Studentul a primit ajutor și înțelegere din partea profesorilor, iar de fiecare dată când a avut o întrebare suplimentară, a primit răspunsul repede.
„În cazul meu, când a fost vorba de predarea unei teme, profesorii au fost înțelegători din toate punctele de vedere. Sunt conștienți de problemele care se pot ivi în viața studenților în această perioadă de pandemie și au sărit în ajutor de fiecare dată. Am putut pune întrebări la care ni s-a răspuns prompt, am primit informații suplimentare, tot ce este nevoie pentru realizarea respectivei teme”, a spus Andrei Olpretean.
Sesiunea în mediul online are părți bune, dar și părți rele
În cazul studenților de la Medicină, lucrurile sunt mai complicate, deoarece în anii IV - VI au câte patru sesiuni de examene pe an. Studentul Andrei Vede consideră că sesiunea este stresantă și îți „fură” mult din timpul tău liber.
„Săptămânile premergătoare sesiunii devin, pe măsură ce se apropie examenele, din ce în ce mai stresante, pentru că tu îți subliniezi cursuri, cărți, faci notițe, dar mai vine și momentul în care trebuie să și înveți materialul prelucrat. De aceea, eu, spre exemplu, în ultimele două săptămâni dinainte de sesiune, constat că încep să aloc tot mai mult timp învățatului și păstrez tot mai puțin timp pentru mine, pentru hobby-uri, pentru relaxare și recreare”, a declarat pentru monitorulcj.ro Andrei Vede, student la UMF.
Tânărul spune că la examenele online există părți rele, dar și părți bune. Cel mai mare dezavantaj este că testezi rațiunea clinică, dar nu și capacitatea de examinare.
„Legat de examenele date online, sincer, pot spune că există plusuri și minusuri. Un exemplu pozitiv ar fi că fiind axate pe ideea abordării unui pacient, aceste examene online nu pun mare accent pe detaliile lipsite de relevanță clinică. Iar un exemplu negativ este că nu se verifică dacă ești în stare să realizezi un examen clinic obiectiv, dacă știi să faci diverse manevre, diverse manopere.Testezi rațiunea (partea «teoretică» a simțului clinic), dar nu testezi capacitatea de a efectua examinarea în sine (partea «practică» a simțului clinic). Practic, examenul presupune abordarea pacientului de la momentul așa-zisei internări, cu trecerea prin procesul diagnostic și tratarea acestuia”, a explicat studentul medicinist.
CITEȘTE ȘI:
Cererile pentru chirie în Cluj-Napoca au scăzut după ce UBB a anunțat că studenții nu se vor întoarce fizic. Vor scădea și prețurile la chirie ?