monitorulcj.ro Menu
Educație

Educația, cheia spre schimbarea României. Rector UBB: „Daca profesorii sunt formați prost, ne condamnăm viitorul”

Daniel David, rectorul UBB, a povestit despre cum s-ar putea schimba România ân bine, chiar și la 102 ani de existență, dar și cum să evităm afectarea generațiilor viitoare.

Educația, cheia spre schimbarea României la 102 ani. Rector UBB: „Daca profesorii sunt formați prost, ne condamnăm viitorul”

 

 


Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat pentru adevarul.ro cum se poate schimba România după 102 ani, dar și ce ar putea împiedica acest lucru.

 


Profesorul universitare spune că este foarte important ca schimbarea țării să pornească cu începutul, de la educație, care „trebuie să fie reforma” României.

Astfel, având în vedere că specialiștii, de care avem mare nevoie mai ales în vremurile prezente, nu sunt formați corespunzător, nu și-ar mai face treaba bine.


„Educaţia (incluzând şi cercetarea) trebuie să fie reforma iniţială a României. Prin educaţie formăm specialişti şi generăm cunoaştere competitivă. Dacă formăm prost specialiştii, nu este cine să facă treabă bună în economie, sănătate, transporturi sau orice alt domeniu, strategic, definim. Dacă nu generăm cunoaştere competitivă, nu avem inovaţii care să crească economia şi bunăstarea oamenilor, ţara rămânând o colonie tehnologică/ştiinţifică. Tot prin educaţie formăm profesorii care ne educă copiii. Dacă îi educăm prost, ne condamnăm generaţiile viitoare şi astfel viitorul!

Daniel David a mai spus că pe plan politic prima dată se uită să vadă pe ce loc este amplasată educația, în prioritățile partifelor. Educația ar trebui să aibă locul unui nucleu, din care să derive toate celelalte priorități (domenii).


„Asta pentru că educaţia formează specialiştii şi profesorii. Dacă formează prost specialiştii, atunci niciun alt domeniu nu poate să fie competitiv şi ne condamnăm astfel prezentul. Dacă profesorii sunt formaţi prost, atunci ei afectează noile generaţii şi ne condamnăm astfel viitorul. Apoi, mă uit să văd dacă propunerile sunt congruente cu bunele practici europene şi dacă ne pot integra în aria europeană a educaţiei/cercetării, ţinând însă cont înţelept de adaptările necesare contextului în care suntem acum”, a menționat rectorul UBB.

În același timp, o mare parte din muncă la revine și părinților, despre care spune Daniel David că trebuie să își încurajeze copii să vadă educația ca pe „calea regală spre succesul în viață” și să le ofere îndrumare:


„Să le insufle ideea că educaţia este calea regală spre succesul în viaţă. Asta înseamnă iniţial înscrierea copilului în învăţământ şi neabandonarea procesului educaţional. Apoi, să-i orienteze spre cele mai bune instituţii, atunci când au ocazia. Dacă nu au ocazii/posibilităţi, să le caute şi să le ceară, atunci când este momentul pentru copilul lor; asta se aplică obligatoriu la nivel de învăţământ superior.”

CITEȘTE ȘI:

Veste EXCELENTĂ pentru studenții UMF Cluj-Napoca! Cum vor putea profesa în Franța?

 

Profesorii vor fi vaccinați în cea de-a doua etapă de vaccinare. „Nu cred că mă voi vaccina, nu am informațiile necesare”