Educație
Cluj este pregătit pentru 14 septembrie. Ce spune Boc?
Primarul municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, a discutat vineri despre demersurile efectuate de autoritățile locale pentru pregătirea noului an școlar.
Boc a lăudat clujenii, în cadrul unei emisiuni locale, pentru responsabilitatea cu care au acționat până acum, având în vedere că județul Cluj nu se află în zona roșie de risc epidemiologic. De asemenea, primarul asigură cetățenii că, odată cu redeschiderea școlilor în 14 septembrie, nu va crește riscul transmiterii virusului.
„Suntem pregătiți la Cluj pe 14 septembrie să începem școala, sub rezerva avizării pe 7 septembrie de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență cu scenariu combinat. Clasele 0-4 merg la școală în fiecare zi, clasele a 8-a și a 12-a merg la școală în fiecare zi. Restul claselor au învățământ hibrid. Jumătate de clasă la școală, jumătate online, iar săptămâna viitoare se inversează”, a explicat primarul.
Niciun copil din Cluj nu va duce lipsă de cele necesare
Autoritățile clujene au început să discute despre acest scenariu încă dinaintea deciziei Guvernului. Astfel, au fost asigurate calculatoare, laptopuri, căști audio și camere video pentru unitățile de învățământ. Încă din luna aprilie, au fost achiziționate 1.200 de tablete pentru copiii din familii defavorizate, astfel încât nici un copil din Cluj-Napoca să nu ducă lipsă de instrumentele necesare pentru a parcurge noul an școlar.
„Nu am așteptat ca cineva să ne împingă de la spate, am făcut aceste lucruri din timp”, a afirmat Boc.
Zonele defavorizate au fost prioritare pentru primar
„Au fost unele comunități unde nu era WiFi, degeaba ar fi avut tabletă. Am reușit să amplasăm WiFi inclusiv în zonele defavorizate, pentru ca acei copii să aibă acces la educație, după ce au avut acces la tabletă. Aceste lucruri țin de fișa postului. E ușor de zis „nu-mi dă Guvernul” sau „n-am primit indicații, n-am primit sfaturi”. Părinții trebuie să știe ce fac în 14 septembrie.”
Primarul a mai spus că e prudent-optimist și că are în vedere fiecare componentă a ceea ce înseamnă echipamente de protecție școlară, dezinfectanții, curțile școlilor. Acesta a subliniat faptul că există o colaborare foarte bună între el și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, susținând declarațiile Marinelei Marc cu privire la implicarea primarului în situația școlilor clujene.
CITEȘTE ȘI: