Educație
Sfaturi pentru elevii care susțin proba la matematică, din partea unui profesor clujean
Profesorul clujean de matematică Sorin Borodi a oferit câteva sfaturi pentru adolescenții care susțin miercuri, pe 17 iunie, proba scrisă la matematică.
Examenul de matematică de la Evaluarea Națională este, de regulă, o piatră de încercare mai grea decât proba de la limba română pentru elevi, motiv pentru care profesorul de matematică Sorin Borodi, care predă la o școală din Dej, a oferit câteva sfaturi elevilor cu ajutorul cărora să treacă cu bine de acest examen.
„Este extrem de importantă şi perioada premergătoare probei. Învăţarea sau repetarea formulelor să înceteze începând cu după-masa zilei dinaintea examenului. Evită compania acelor persoane care îţi sporesc inutil emoţiile. Pe de altă parte, să nu-ţi fie frică de emoţii. Într-un grad moderat, acestea sunt normale şi chiar folositoare, spun unii cercetători”, spune profesorul de matematică Sorin Borodi.
CITEȘTE ȘI:
Un profesor clujean a comparat examenele pe care le dădeau bunicii noștri la matematică cu Evaluarea Națională
De asemenea, profesorul i-a îndemnat pe elevi să se bucure că au avut mai puțină materie de pregătit pentru examen.
„Aş zice că faci parte dintr- o generaţie năpăstuită, din plin afectată de efectele acestei pandemii. Dar, cum în tot răul e şi un bine, aminteşte-ţi şi bucură-te de o consecinţă indirectă: materia pentru examen s-a diminuat. Sunt o sumedenie de noţiuni, destul de greoaie, pe care nu mai ai cum să le întâlneşti în subiectul din acest an!”, spune profesorul. Pregăteşte-ţi cel puţin cu o zi înainte de examen o listă cu cele necesare: cartea de identitate, 2-3 pixuri cu aceeaşi nuanţă de albastru, instrumente geometrice (un liniar măcar), creion, radieră. Ia cu tine o sticlă de apă (de preferinţă plată), batiste de hârtie. Fii atent la alimentaţia din ziua premergătoare examenului şi, mai ales, din dimineaţa zilei examenului. Nu mânca nici mai mult, nici mai puţin ca în alte zile. Îmbrăcămintea să fie cât mai comodă. De evitat cravata şi alte accesorii!”, a spus profesorul pentru Edupedu.ro.
Sfaturi pentru ziua examenului
În ziua examenului, în clasă, în momentul primirii subiectului elevii trebuie să fie calmi și să citească subiectul cu atenție.
„Ai primit subiectul. Citeşte-l calm, în întregime. După care, apucă-te gospodăreşte de lucru. La problemele care simţi că te depăşesc, scrie măcar formula, dacă este cazul. Vei primi puncte pentru ea. Dacă simţi că o problemă s-ar rezolva cu o ecuaţie sau un sistem şi nu răzbeşti, în schimb crezi că ai putea să o rezolvi utilizând o metodă din clasele I-IV, nu ezita să o foloseşti. Dacă la un exerciţiu nu găseşti rezolvarea, oricâte eforturi faci, dar găseşti răspunsul prin încercări, scrie-l pe foaia de examen, vei primi puncte pentru el. În special la problemele de geometrie, nu uita să justifici afirmaţiile: de ce acel patrulater este romb? Sau de ce acel triunghi este isoscel? Dacă utilizezi în rezolvare o anumită teoremă, să nu uiţi să-i aminteşti numele. În general, timpul nu a fost niciodată o problemă la proba de matematică. Aşadar, nu intra în panică în această privinţă, nu este cazul. Înainte de a preda lucrarea, reciteşte cu atenţie”, i-a mai sfătuit profesorul pe elevi.
Proba scrisă la matematică, de la Evaluarea Națională are loc miercuri, pe 17 iunie.
Sorin Borodi este profesor de matematică la Liceul Teoretic ”Al. Papiu Ilarian” din Dej, județul Cluj.
CITEȘTE ȘI:
Profesor clujean: „Matematica școlară, din nefericire, este ruptă de realitate”