Educație
Probele de competențe de la BAC ar putea fi date online. Anunțul ministrului Educației
Probele de competențe de la Bacalaureatul de anul acesta s-ar putea desfășura online, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.
Cu mai puțin de două luni înaintea examenului pe care îl vor susține absolvenții claselor a XII-a și la două luni de la închiderea tuturor școlilor, Anisie declară că Ministerul are în lucru câteva propuneri referitoare la aceste probe de competențe, însă decizia finală va fi prezenatată săptămâna viitoare. Probele de competențe ar trebui să înceapă pe 29 iunie, dacă se vor susține în săptămâna imediat următoare examenelor scrise.
“Examenele vor începe pe 15 iunie – Evaluarea Națională, iar Bacalaureatul – avem o modificare: susținem întâi probele scrise începând pe 22 iunie, după care vom susține probele de competențe. Aici avem în lucru câteva propuneri referitoare la aceste probe de competențe, luăm în calcul posibilitatea ca acestea să se desfășoare online, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta marți în ședința Comisia de Dialog Social“, a declarat Ministrul Educației, Monica Anisie, la Realitatea Plus.
Probele de competențe sunt examenele orale de Limba română, Limba maternă, examenele orale, scrise și de auditare text la Limba străină și examenul de Competențe digitale. Aceste probe ar fi trebuit susținute începând de pe 9 iunie conform calendarului stabilit anul trecut de Minister.