monitorulcj.ro Menu
Educație

Mii de tineri au plecat definitiv din țară. Clujul, pe locul secund la potențialul capitalului uman

Peste 10.000 de tineri cu vârste între 15 şi 34 de ani au plecat definitiv din România în cursul anului 2018.

Mii de tineri au plecat definitiv din țară. Clujul, pe locul secund la potențialul capitalului uman, sursă foto: Facebook Cluj Never Sleeps

Cei mai mulţi tineri plecați sunt din Bucureşti, dar şi din judeţele Iaşi, Timiş, Bacău şi Galaţi, Mehedinţi, Gorj, Sălaj, Covasna şi Harghita, reiese din rezultatele unei analize realizată de INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate.

Cercetarea publicată luni arată că în grupul tinerilor care au părăsit România nu au fost luate în calcul deplasările sezoniere pentru studii, muncă etc., ci doar emigranţii definitivi cu vârsta între 15 şi 34 de ani.


CITEȘTE ȘI: România rămâne a bătrânilor? Jumătate dintre tinerii între 16 şi 34 de ani vor să plece din ţară

Un raport al Băncii Mondiale, intitulat „Markets and People: Romania Country Economic Memorandul”, citat de INACO, arată că un copil născut în România îşi atinge doar 60% din potenţialul său de productivitate odată ajuns adult acasă.


În acest context, documentul menţionează că perspectiva celor din Bucureşti-Ilfov este mai pozitivă, cu un potenţial al capitalului uman de 68%, urmat îndeaproape de judeţul Cluj, cu 65%.

La polul opus, judeţele care oferă cele mai mici oportunităţi de educaţie, sănătate şi speranţă de viaţă pentru tineri sunt Satu Mare (53%), Călăraşi (52%), Ialomiţa (52%) şi Giurgiu (51%).


Concluziile Raportului Global al Competitivităţii scot în evidenţă şi faptul că, la nivel general, România se află pe locul 132 în lume din 137 de ţări analizate din perspectiva capacităţii de a-şi reţine resursa umană talentată în ţară.

CITEȘTE ȘI: Boc militează pentru tineri la Bruxelles: „Să alocăm mai mulți bani pentru a diminua șomajul în rândul tinerilor!”


CITEȘTE ȘI: Boc și tinerii din Heidelbergul Europei Centrale: „Îi motivăm să rămână la Cluj-Napoca!”