Educație
Psihologie și rock. Eveniment caritabil pentru tinerii clujeni dependenți de dializă
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui, în data de 9 octombrie, începând de la ora 19.00, evenimentul caritabil Psihologie și Rock, un concert – dezbatere. Sumele strânse vor fi folosite pentru sprijinirea cazurilor Asociației de Empatie și Solidaritate “Delia Grădinaru”, asociație înființată de Emanuel Ungureanu.
La evenimentul organizat de Fundația UBB vor participa prof. univ dr. Daniel David, prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice și formația Compact și sunt aşteptaţi toţi iubitorii de psihologie şi de muzică bună, organizatorii lansându-le acestora apelul de a dona 40 de lei pentru sprijinirea unor cazuri sociale.
Donațiile pot fi realizate online sau numerar, în momentul intrării în sală.
„Psihologie și Rock este un concert-dezbatere în cadrul căruia vom reflecta la prietenie, iubire și emoții în ritmurile rock ale muzicii legendarei formaţii Compact integrate în lumea psihologiei prezentate şi reprezentate de profesorul Daniel David, unul dintre cei mai cunoscuţi psihologi la nivel naţional. Cu ocazia acestui eveniment ne-am dori să implicăm cadrele didactice, cercetătorii, studenții și personalul UBB, care prin importanță și valoare au un impact semnificativ în comunitate, în sprijinirea unor cauze umanitare ale Fundației UBB. Este aşadar un eveniment caritabil inedit, cu care dorim să marcăm începerea anului universitar, făcând în același timp și câteva fapte bune”, afirmă organizatorii evenimentului.
Aceştia subliniază că sumele strânse din donaţii vor fi folosite pentru sprijinirea cazurilor umanitare ale Asociației de Empatie și Solidaritate Delia Grădinaru, acestea urmând să fie prezentate pe pagina de internet a Fundaţiei. Pentru susţinerea acestei iniţiative, UBB va oferi acces gratuit la infrastructura pe care o deţine în localitatea Beliș (județul Cluj) pentru organizarea unor excursii pentru copiii și tinerii cu insuficiență cronică renală, sumele donate urmând să fie folosite pentru asigurarea celor necesare copiilor (transport, masă, cadouri, activități recreative).
De asemenea, Fundaţia UBB va sprijini, alături de CERT Transilvania, cazuri sociale și umanitare din zona Munţilor Apuseni, precum şi activitățile voluntarilor noștri cu copiii instituționalizați de la Dumbrava și Jibou, organizate în parcul sportiv UBB, din nou în parteneriat cu CERT Transilvania.
Biletele pentru eveniment vor fi puse în vânzare în perioada imediat următoare.