Educație
Ministrul Educației nu renunță. Vrea neapărat ca BAC-ul viitor să fie cu teste grilă
Ecaterina Andronescu a anunțat că Ministerul Educației va regândi subiectele de la Bacalaureatul viitor și a vorbit despre teste grilă, evitând să spună dacă subiectele de la examenele următoare vor fi 100% grilă sau numai parțial.
Amintim că precedenta tentativă a Ministerului Educației de a introduce chiar la Evaluarea Națională și BAC-ul de anul acesta testele grilă a declanșat un scandal major. Atunci, instituția plănuia ca 40% dintre cerințele de la examene să fie itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă.
Analiza numărului de contestații depuse la Bacalaureat a arătat că există un număr de lucrări ale elevilor cu note modificate la contestații “excesiv de mare, ceea ce este un mare semnal de alarmă pentru noi. Un semnal de alarmă care impune automat și măsuri pentru a remedia această situație“, a declarat Andronescu, potrivit edupedu.ro.
“În ce constă măsurile: să regândim examenele, din punct de vedere al itemilor obiectivi [procentul de subiecte sub formă de teste grilă la Bacalaureat – n.red.], și din punct de vedere al formării celor care evaluează. Diferențele sunt inacceptabile“, a anunțat ministrul Educației.
Aceasta a precizat că “la Politehnică, de foarte mulți ani, după ’89, lucrările scrise sunt pe itemi obiectivi. S-ar putea să îi supărăm pe unii dintre profesori. Dar le vom explica că este calea pe care trebuie să mergem. Sunt mulți care spun că nu se poate la materia X să mergem pe itemi obiectivi. Dar uitați-vă la testele Cambridge. Luăm în calcul, când o să avem situația exactă o să elaborăm metodologia pentru examenele viitoare și o să vă comunicăm“.
Andronescu a anunțat că “sunt 27 de licee care au avut pe media celor 6 ani rata de promovare între 0 și 5%, ceea ce este inacceptabil. Elevii care au avut asemenea rezultate slabe la Bacalaureat sunt cei care au intrat în clasa a IX-a cu medii sub 5, de aceea și insistența noastră de anul acesta de a crește numărul la școlile profesionale. Vom analiza situația și nu exclud ca aceste licee să se transforme în școli profesionale, având în vedere nu numai rezultate din anul acesta, ci și pe cele din ultimii 6 ani“.