monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii vor primi câte 10 lei pentru fiecare zi în care nu au absențe

Vouchere de 10 lei pentru fiecare elev care are o zi cu prezență integrală, asta prevede una dintre măsurile anunțate de PSD. Un set de măsuri cu titlul „măsuri prioritare pentru semestrul al II-lea” a fost publicat de către PSD pe pagina oficială, iar printre acestea se numără și câteva care vizează Educația.

Măsura 12, așa cum este enumerată în Raportul de Guvernare al PSD, prevede „Vouchere de 10 lei/elev pentru fiecare zi de școală cu prezența integrală”. După care apare o explicație legată de implementare: “plata se va face la începutul lunii următoare. În anul școlar 2019-2020, voucherele vor fi acordate elevilor din ciclul primar, iar începand cu anul școlar 2020-2021 și celor din învățământul gimnazial”, potrivit edupedu.ro.

Dacă s-ar aplica această idee, atunci un elev care frecventează toate orele lunar, în toate cele aproximativ 20 de zile de școală, ar urma să primească 200 de lei în luna următoare. Cei care au lipsit o jumătate de lună, chiulind 10 zile din cele 20, deci două săptămâni de școală, vor primi doar 100 de lei luna viitoare.


În învățământul primar și gimnazial sunt 1.653.688 elevi, iar în învățământul liceal sunt 629.755 de elevi, potrivit Institutului Național de Statistică.  Dacă ar fi să primească toți câte 200 de lei pe lună, efortul bugetar ar fi 456.688.600 pe lună, adică peste 3 miliarde de lei pentru cele circa 7 luni de școală dintr-un an calendaristic.

În același raport, apare și eliminarea impozitului pentru veniturile mai mici de 2.000 de lei obtinute de familiile cu copii.

Etichete: absenteism bani elevi