monitorulcj.ro Menu
Educație

Opera lui Shakespeare, pe muzica lui Mendelssohn la Filarmonica de Stat Transilvania

Vineri, 1 martie, la ora 19:00, Filarmonica de Stat Transilvania vă oferă un mărțișor atât de purtat în piept, cât și de purtat în inimă: o împletire superbă între muzica lui Mendelssohn și textul lui Shakespeare, plus câte o bijuterie-notă muzicală pentru fiecare femeie care va veni la concert.

Deschiderea serii se va face cu Schumann – Uvertură, Scherzo şi Finale. Legătura cu partea a doua a serii, cu Visul unei nopți de vară a lui Mendelssohn stă fix în figura acestuia, care ar fi trebuit să dirijeze și lucrarea lui Schumann la premieră.

Principala atracție a serii este, de fapt, Visul unei nopți de vară de Felix Mendelssohn. De departe una dintre cele mai îndrăgite lucrări este muzica scrisă pentru comedia Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, ale cărei simţ dramaturgic şi descriptivism se întâlnesc, printr-o eficienţă maximă, cu conţinutul ideatic şi desfăşurarea acţiunii shakespeariene.


Concertul vocal-simfonic, sub bagheta dirijorului Andrei Feher, va avea loc vineri, 1 martie 2019, la ora 19.00, pe scena Colegiului Academic.