monitorulcj.ro Menu
Educație

Două licee din Cluj, în top 10 cele mai bune din țară

Colegiul „Emil Racoviță” și Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca se află printre primele cele mai bune din România în anul 2018.

Topul liceelor din țară a fost realizat prin ponderea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (40%), media de la examenul de bacalaureat (30%), promovabilitatea la bacalaureat (20%) și media rezultatelor obținute la olimpiade (10%).

Astfel, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca se află pe locul 4.


„În primul rând un liceu, școală, cu învățământ de calitate se formează nu într-un an, doi, ci în zeci de ani, este vorba vorba și despre calitatea cadrelor didactice, a corpului profesoral, dar și de managementul școlii și calitatea elevilor, fiindcă dacă nu am avea elevi foarte buni, nu s-ar putea lucra. În această ecuație și părinții au un rol determinat. E vorba de tradiție și de cultura organizațională, de înclinarea spre valorile educației din partea familiei. Acești factori conduc la rezultate. Vrem să îmbinăm educația tradițională cu interesele de astăzi ale elevilor, spre a accede la diverse domenii de actualitate, cum ar fi programarea sau medicina”, a explicat Adrian Magdaș, director adjunct în cadrul Colegiului Național Emil Racoviță.

Colegiul a fost pe primul loc pe țară în anul 2016 și 2017 în ceea ce privește rezultatele la bacalaureat. Anul acesta au fost pe locul doi, după un colegiu din Iași.


Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca se află pe locul 8. Cele două instituții au avut în anul școlar 2017-2018 promovabilitate de 100% la examenul de bacalaureat.

„Nu este un secret. Este o muncă de mai mulți ani, timp în care s-a pus mult accent pe calitatea actului didactic. Adică să se intre la ore, să se facă orele cum trebuie. Actul didactic trebuie să fie la un nivel înalt, prin monitorizări, verificări, asistență la ore. Am pus accent și pe condițiile din școală, care au crescut mult în ultimii ani. Avem un corp de clădire nou, modernizat la standarde europene, pentru ca elevii să aibă cele mai bune condiții. E foarte important să nu facem rabat de la calitate. Acesta este obiectivul nostru, să nu scădem actul educațional. La noi toate materiile se predau la același nivel, indiferent că este vorba despre matematică sau geografie”, a spus Marius Adrian Rusu, directorul adjunct al liceului.


Reprezentanții ISJ Cluj spun că în spatele acestor performanțe stă foarte multă muncă, atât din partea profesorilor, cât și din partea elevilor și a conducerii școlii.

„O școală nu se conduce ușor. Sunt școli în care este ordine, se învață, este foarte multă muncă în spate, foarte multă muncă a profesorilor în afara orelor, pregătiri pentru concursuri, pentru olimpiade, pentru bac, toate acestea puse cap la cap duc la astfel de rezultate”, a declarat Valentin Cuibus.


Top 10 licee din toată țara:

COLEGIUL NATIONAL "SFANTUL SAVA" BUCURESTI COLEGIUL "NATIONAL" IASI COLEGIUL NATIONAL "GHEORGHE LAZAR" BUCURESTI COLEGIUL NATIONAL "EMIL RACOVITA" CLUJ-NAPOCA COLEGIUL NATIONAL DE INFORMATICA "TUDOR VIANU" BUCURESTI COLEGIUL NATIONAL "ANDREI SAGUNA" BRASOV COLEGIUL NATIONAL "MIHAI VITEAZUL" BUCURESTI LICEUL TEORETIC "AVRAM IANCU" CLUJ-NAPOCA COLEGIUL NATIONAL "FRATII BUZESTI" CRAIOVA COLEGIUL NATIONAL "VASILE ALECSANDRI" GALATI"