Educație
UBB, alături de alte patru mari universități, adresează o scrisoare deschisă Guvernului României
Rectorii Universității Babeș-Bolyaidin Cluj-Napoca, Universității din București, Universității “Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi, Universității Politehnica din București și Universității Tehnice din Cluj-Napoca au înaintat o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, solicitând sprijin pentru rezolvarea amiabilă a conflictului instituțional apărut între universități și Asociaţia Universităţilor, Institutelor de Cercetare – Dezvoltare şi Bibliotecilor Centrale Universitare din România ANELIS PLUS.
Asociația ANELIS Plus are ca misiune, precizată chiar de inițiatorii proiectului, reprezentarea intereselor de informare şi documentare a membrilor săi, promovând cunoaşterea şi susţinând implementarea politicilor educaţionale şi de cercetare prin achiziţia de resurse electronice de informare ştiinţifică destinate învăţământului şi cercetării, pentru a răspunde nevoilor crescânde de informare şi documentare ale utilizatorilor din România, precizează reprezentanţii UBB Cluj.
Potrivit iniţiatorilor scrisorii deschise, ANELIS Plus, ignorând aceast misiune, impune universităților din România clause contractuale/financiare suplimentare, altele decât cele stabilite inițial prin calitatea statutului de membru. O instituție publică nu-și poate asuma legal aceste clauze/suportarea acestor cheltuieli, acesta însemnând că accesul studenților, al cercetătorilor și al cadrelordidactice la resursele științifice, prin intermediul ANELIS Plus, va fi blocat.
Scrisoarea pe care reprezentanții celor cinci universități au adresat-o autorităților statul uireprezintă de fapt un apel la restabilirea dreptului firesc la cunoaștere pentru mediul academic din România.