monitorulcj.ro Menu
Educație

Tot ce trebuie să ştii despre admiterea la Universitatea Babeş-Bolyai

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca scoate la concurs pentru anul universitar 2017-2018 peste 8500 de locuri bugetate, la nivel licenţă şi master.

Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs pentru anul universitar 2017-2018 un număr de 4947 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, peste 9200 de locuri în regim cu taxă şi 2650 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din aceste locuri bugetate, 60 sunt locuri speciale alocale pentru candidaţii de etnie romă, 5 sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi, iar alte 128 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara graniţelor ţării.

La nivel master, UBB va scoate la concurs peste 3595 de locuri la buget, peste 6600 de locuri cu taxă şi aproximativ 900 de locuri pentru învăţământul cu frecvenţă redusă.


Candidaţii pot alege între cele 237 de programe de licenţă, respectiv cele 223 de programe de master.

“Este cea mai solicitată universitate din România, pe lângă Universitatea din Bucureşti. Universitatea noastră e cea mai căutată universitate din România, mai ales în ceea ce priveşte încrederea studenţilor în studiile la UBB. S-au făcut sondaje printre angajatori care au demonstrat că o diplomă venită de la această universitate e de preferat în raport cu alte diplome. În anul universitar 2007-2008 am avut 55.0000 de studenţi. De atunci, din motive numeroase, universitatea a ajuns la acest nivel la care a ajuns astăzi, circa 42.000 de studenţi, număr care s-a menţinut în ultimii ani. Exigenţa a fost sporită. Suntem prima universitate din România din punct de vedere al clasificărilor internaţionale şi intenţionăm să rămânem aşa. Vrem ca şi admiterea să reflecte realitatea din acest loc”, a spus rectorul UBB, Ioan Aurel Pop.


Taxe mai mari, examen la toate facultăţile

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 12 şi 31 iulie 2017. Pentru admiterea în anul universitar 2017-2018 facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor elevilor. Facultăţile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat cu pondere diferită. Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.


“Cred că suntem singura universitate care organizează admitere. Din 2012, noi am cerut ca fiecare facultate să aibă o metodă de verificare. Să nu admitem studenţii doar cu rezultatele de la bacalaureat. Şi în acest an va fi luat rezultatul la bacalaureat, dar pe lângă acest lucru avem şi examen cum este la informatică sau un test de inteligenţă cum este la drept sau cel puţin un eseu trebuie să se prezinte elevul la fiecare specializare din UBB. Legat de taxe, sunt câteva facultăţi care au crescut taxa de admitere şi taxa de şcolarizare, dar nu mai mult de 15%. Avem scutiri pentru anumite specializări, dacă face cineva a doua specializare sau are condiţii speciale”, a spus Soos Anna, prorectorul UBB.

Vor să-i atragă pe românii din afară


Numărul locurilor bugetate pentru românii din afara ţării, pentru admiterea în anul universitar 2017-2018, a fost crescut de Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB), cu scopul de a-i atrage către Cluj-Napoca pe tinerii care doresc să înveţe în limba română, deşi locuiesc în prezent în altă ţară.

Dintre locurile bugetate, pentru nivelul de licenţă, 128 au fost alocate etnicilor români din afara graniţelor ţării, cu scopul de a atrage studenţi de etnie română care să înveţe în limba maternă. De asemenea, pentru nivelul de master au fost alocate 95 de locuri bugetate pentru românii din străinătate.


"Numărul locurilor pentru etnicii români din străinătate este mai mare decât anul trecut, când am avut 86 la licenţă şi 76 la master. Studiile în limba maternă sunt foarte importante, dacă cei de etnie română din străinătate vin la noi şi studiază în limba română, aceste studii îi avantajează. Candidaţii vor putea alege între cele 237 de programe de licenţă, respectiv 223 de programe de master", a spus prorectorul Soos Anna, luni, într-o conferinţă de presă.

Tinerii din străinătate care doresc să susţină concursul de admitere la UBB vor respecta aceleaşi reguli ca şi candidaţii din ţară.

Noi specializări

Admiterea în anul universitar 2017-2018 vine cu noutăţi în ceea ce priveşte specializările oferite, UBB propunând 7 specializări noi la nivel de licenţă, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului – specializarea Ingineria calităţii, sănătăţii, securităţii şi a mediului (limba română), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – specializarea pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba germană), Facultatea de Studii Europene – specializarea Relaţii internaţionale şi studii americane (în limba engleză), specializarea Relaţii internaţionale şi studii asiatice (în limba română), respectiv specializarea Relaţii internaţionale şi diplomaţie în afaceri (limba română), Facultatea de Ştiinţe Politice , Administrative şi ale Comunicării – specializarea Administraţie publică (limba maghiară).

Programele noi vor fi scoase la concurs numai după publicarea lor în Monitorul Oficial.

De asemenea, UBB propune 13 programe noi de master: Managementul resurselor umane şi sociologia organizaţiilor (limba maghiară), oferit de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, respectiv Managementul resurselor umane în sectorul public, oferit de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.