monitorulcj.ro Menu
Educație

Şase unităţi şcolare din judeţul Cluj sunt închise. Probleme cu încălzirea la o grădiniţă din Cluj-Napoca

Şase unităţi şcolare din judeţul Cluj sunt închise atât din cauza frigului, cât şi a unor defecţiuni apărute la sistemele de încălzire ale acestora.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a anunţat că şi marţi vor fi închise, total sau parţial, şase unităţi şcolare din judeţ atât din cauza vremii nefavorabile, cât şi a unor defecţiuni apărute la sistemele de încălzire ale acestora.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de ISJ Cluj, vor fi închise parţial patru unităţi de învăţământ, printre care şi o grădiniţă.


"Astăzi, 10 ianuarie, este afectat programul şcolar în 6 unităţi de învăţământ. Au fost închise astăzi, integral, unităţile din comunele  Beliş şi Valea Ierii. De asemenea, 4 unităţi de învăţământ au fost închise parţial din pricina unor defecţiuni apărute la sistemul de încălzire: Şcoala Luna, Şcoala Gimnazială Lia Manoliu Corneşti, la care s-au adăugat astăzi Grădiniţa cu program prelungit Mămăruţa Cluj-Napoca - structura 2 şi Şcoala Gimnazială Cojocna - structura Cara”, se arată în informarea ISJ Cluj.