monitorulcj.ro Menu
Educație

Dezastru la Bacul de toamnă în Cluj. Promovabilitate doar 26,8%

Luni, au fost afişate rezultatele candidaţilor din Cluj care au susţinut Bacalaureatul în sesiunea august-septembrie 2016.

Dezastru la Bacul de toamnă în Cluj. Promovabilitate doar 26,8%

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, procentul candidaţilor din judeţul Cluj care au reuşit să promoveze examenul este de 26,8. Depunerea eventualelor contestaţii are loc luni, între orele 16.00 – 20.00, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie. 

La nivel naţional, rata de promovare este de 24%, inferioară cu 0,1% ratei de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut (24,1%). Conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei, au promovat 8.290 (24%) de candidaţi dintr-un total de 34.577 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 6.156 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (26,6%, rată de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.134 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (18,6%, rată de reuşită).


Procente de promovare peste 30% s-au înregistrat în judeţele Alba (35,27%), Neamţ (32,56%), Iaşi (31,95%), Braşov (31,57%), Caraş-Severin (30,55%) şi Botoşani (30,25%). Rata de promovare în Capitală este de 20,27%. Judeţele în care rata de reuşită s-a situat sub 20% sunt Ilfov (12,65%), Gorj (16,30%), Giurgiu (16,80%), Satu Mare (19,46%) şi Suceava (19,82%).

La nivelul judeţului Cluj, pentru probele de competenţe s-au înscris 316 candidaţi pentru proba A, 44 pentru proba B, 323 pentru proba C şi 322 pentru proba D. Pentru probele scrise, au fost înscrişi în total la nivelul judeţului Cluj, 968 de candidaţi, dintre care 171 la Turda, 625 în Cluj-Napoca şi 172 la Dej. 


42.261 de absolvenţi de liceu s-au înscris, la nivel naţional, pentru susţinerea examenului naţional de bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2016. Dintre cei 42.261 de absolvenţi de liceu înscrişi la sesiunea de toamnă a bacalaureatului, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare.