monitorulcj.ro Menu
Educație

Cine este Cristian Daniel Rus, elevul din Țaga care a obținut rezultate excelente la Evaluarea Națională și a dovedit că școală adevărată se poate face oriunde

Elevul Cristian Daniel Rus din Țaga a obținut note foarte mari la Evaluarea Națională. El este dovada că nu contează prestigiul școlii, nici localitatea din care provii pentru a face performanță. Ce spun profesorii și părinții despre elevul care i-a depășit pe colegii de la școlile de “fițe” din Cluj-Napoca și cât de mult a trebuit să învețe ca să obțină rezultatele excelente.

sursa foto: evz.ro

Cristian Daniel Rus a obținut media 9,80 la Evaluarea Națională, fiind singurul elev din Cluj de la sat care s-a situat în primii 15 elevi după afișarea rezultatelor, vineri după amiază. La matematică a fost notat cu 10, iar la limba română cu 9,80. Cu aceste rezultate foarte bune, Cristian Daniel Rus poate intra la ce liceu vrea. El visează să devină informatician, astfel că a optat pentru o clasă de matematică informatică, cu predare în limba engleză la Colegiul Național Emil Racoviță Cluj-Napoca.

Directorul Școlii din Țaga, Elena Mârza a afirmat că la școala din Țaga învață 120 de copii, dintre care, doar șase, au terminat clasa a 8-a. ”Eu predau matematica și fac naveta de la Gherla. Pot să vă spun că elevul Daniel Rus este un copil excepțional. Este foarte bun la învățătură. La olimpiada județeană de matematică a luat premiul întâi, iar la olimpiada de română s-a clasat printre primii. Visul lui este să lucreze în domeniul IT”, a declarat directoarea Mîrza pentru evz.ro.

Mama lui Cristian Daniel, Mihaela Rus, crede că fiul ei se va descurca la orice școală și-ar alege să meargă. ”Daniel a avut tot timpul rezultate bune la învățătură. În fiecare zi învăța în jur de patru ore. Se pregătea intens și la celelalte materii de la școală. Pe lângă învățătură participă și frecventează și ansamblul de dansuri populare”, a declarat Mihaela Rus pentru sursa citată.

Acum doi ani o altă elevă din Țaga a intrat la cel mai bun colegiu clujean, Emil Racoviță, iar acum este printre primii.