Educaţia, felinarul care te ghidează prin întuneric

Silviu Vanda este directorul adjunct al liceului de mai bine de 16 ani. Se vede cu ochiul liber că îi face plăcere să conducă această şcoală datorită entuziasmului care îi însoţeşte fiecare vorbă şi a zâmbetului de pe chip. Liceul pentru deficienţi de vedere Cluj-Napoca este prima şcoală pentru persoanele nevăzătoare din România şi a fost fondată în 1958. "La fiecare început de an se înscriu foarte mulţi elevi", a spus directorul.

Anul trecut liceul avea în total 218 elevi.

Întrebat cum se comportă elevii nou-veniţi, Silviu Vanda a spus că majoritatea sunt destul de timoraţi şi că protecţia exagerată pe care o primesc de la familiile lor nu este bună pentru individualitatea lor.

"Copiii sunt emoţionaţi când vin pentru prima dată aici. Unii ezită, alţii sunt mai retraşi, dar acest lucru este firesc. În cele din urmă, toţi se adaptează. Problema cea mai mare în cazul unui copil cu deficienţă de vedere este că, în familie, ei sunt hiper-protejaţi şi, drept urmare, nu reuşesc să capete individualitate şi mereu vor depinde de cineva. Asta îngreunează procesul de adaptare".

Din cauza problemelor de sănătate, copiii cu deficienţe de vedere pot suferi abuzuri din partea familiei. "Există mulţi părinţi care abuzează de handicapul acestor copii. Îi lasă într-un colţ, uitaţi de lume şi le dau hrană doar cât să poată supravieţui“, mai spune directorul.

Liceul şi-a extins nivelul de studii până la o şcoală post-liceală, unde elevii se pot pregăti pentru a practica o meserie de viitor. "Principala meserie pe care o pot învăţa aceşti tineri este cea de a face masaj".

Silviu Vanda dezvăluie cu mândrie una dintre activităţile pe care le mai pot practica tinerii: sunt elevi care se pot lăuda cu progresul lor în lumea calculatoarelor, care au cunoştinţe peste medie în acest domeniu şi care îşi pot găsi de muncă uşor.

Se pune mare accet atât pe activităţile cognitive, cât şi pe cele sportive. "Încercăm să le lărgim sfera educaţioanală, adăugând jocuri precum şah, dar şi sporturi. Se practică înotul. Am avut trei copii care au participat la Jocurile Olimpice de la Londra. În prezent, un elev participă la Campionate Mondiale de judo pentru nevăzători şi are rezultate foarte bune. Organizăm chiar şi karate, doar că trebuie avut grijă cu acest sport, pentru că există şanse să agraveze handicapul copilului", a adăugat directorul liceului.

Există mereu persoane pregătite în acest domeniu, asistenţi, care îşi petrec timpul cu ei, îndrumându-i. Orarul elevilor diferă în funcţie de gravitatea problemelor lor. Cei care suferă de dizabilităţi multiple au un orar mai aerisit faţă de cei cu o singură deficienţă, iar accentul cade pe dezvoltarea lor mintală şi locomotorie.

Directorul adjunct susţine că există şanse reale ca persoanele cu dezabilităţi să poată avea o viaţă normală, formată dintr-o familie şi un serviciu stabil. "Am văzut de-a lungul anilor o mulţime de cupluri care s-au format în cadrul şcolii şi care sunt şi acum împreună. S-au creat nişte legături foarte puternice între doi oameni de acest fel şi, bineînţeles, că au şi un loc de muncă. La fel şi în cazul prieteniilor. Eu am terminat tot acest liceu, şi chiar şi astăzi sunt prieten cu majoritatea foştilor mei colegi".

Tinerii acestui liceu nu folosesc bastoanele albe care să îi ajute în orientare.

"Folosirea lor nu este interzisă, dar cred că cel mai bine este ca elevii să se familiarizeze cu orientarea în spaţiu şi cu dimensiunea şcolii. Trebuie să reţină unde le sunt sălile de clasă şi camerele. Nu trebuie să fie dependenţi de baston decât pe stradă, unde, înafară de rolul de a te ghida, mai este şi rolul de a fi identificat ca nevăzător”, mai spune Silviu Vanda.

"În ciuda faptului că persoanele cu deficienţă de vedere sunt marginalizate ori tratate cu milă, aceştia nu sunt deloc diferiţi faţă de restul. Ar trebui să ne comportăm cu ei ca şi cu oricare persoană normală. Trebuie trataţi cu respect şi cu demnitate, nu să le arătăm compasiune şi milă", susţine directorul adjunct.

În momentul în care am întrebat dacă elevii primesc cadouri cu ocazia sărbătorilor, Silviu Vanda a spus că da, doar că a subliniat faptul că, pentru aceşti tineri nu contează cadoul în sine, ci gestul şi faptul că cineva se gândeşte la ei.

"Faptul că primesc şi cel mai neînsemnat obiect, pentru ei înseamnă enorm. Contează că primesc ceva. Este vorba de căldura pe care o simt atunci când obiectul este dăruit din suflet", mai spune acesta.

Îndreptându-mă spre ieşire am mai aruncat o privire asupra elevilor prezenţi pe holuri. Uitându-mă la ei, vedeam prieteniile deja strâns legate dintre ei, chicotelile lor. Este uşor de observat faptul că aparţin acestei şcoli ca de o familie.

Eliza Nuţu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II