monitorulcj.ro Menu
Educație

De ce s-a prelungit vacanța de iarnă a elevilor

Prelungirea cu o săptămână a vacanţei de iarnă şi amânarea cu o săptămână a încheierii cursurilor din anul şcolar 2015-2016 este o măsură benefică atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care are aproape 180.000 de membri şi apără drepturile şi interesele a 62 la sută dintre salariaţii sistemului de învăţământ preuniversitar, măsura luată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice de a schimba structura anului şcolar este una justă, chiar dacă a fost luată cu întârziere.

"Modificarea structurii anului şcolar 2015-2016, făcută, ce-i drept, după ce a fost stabilită o altă variantă, în sensul de a se mări cu o săptămână vacanţa de iarnă şi de a se amâna tot cu o săptămână încheierea cursurilor, este una benefică, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice", a spus preşedintele FSLI, Simion Hancescu, citat într-un comunicat de presă transmis duminică de federaţia sindicală.


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a susţinut prelungirea cu o săptămână a vacanţei de iarnă, având în vedere că în prima săptămâna după Anul Nou, prezenţa la cursuri a fost scăzută în foarte multe unităţi de învăţământ, deoarece în această perioadă mai sunt două sărbători foarte importante şi cu tradiţie pentru creştinii ortodocşi.

"Prelungirea cu o săptămână a vacanţei de iarnă este benefică şi din alt punct de vedere. Această măsură conduce şi la o economie importantă, pe care statul român o face la cheltuielile privind încălzirea spaţiilor şcolare şi iluminarea acestora", a precizat Simion Hancescu.