Educație
UBB asigură 5.516 locuri de cazare în cămine. Insuficiente însă pentru studenţi
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a anunţat astăzi numărul locurilor de cazare disponibile în cămine: 5.216 locuri pentru studenţi şi 300 pentru doctoranzi. Numărul locurilor noi bugetate pentru anul universitar 2013-2014 la UBB este de 4.891 şi al celor cu taxă este de 10.000.
UBB are 16 cămine unde poate asigura cazarea pentru 5.216 studenți și 300 de doctoranzi. Cele mai multe dintre aceste cămine (13) sunt situate în complexul de pe strada Hașdeu. Două camine sunt pe strada Teodor Mihali si un cămin pe strada Pandurilor.
Pentru a obține un loc în cămin studenții trebuie să depună o cerere la facultate, iar cei care solicită un loc pe caz medical sau social trebuie să atașeze cererii un dosar cu actele prevăzute în Regulamentul cadru de cazare.
Studenții care doresc să beneficieze de un loc de cazare în cămin trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în Regulamentul cadru de cazare. Criteriul principal al repartizării locurilor de cazare studenţilor este cel al performanţei în activitatea academică studenţească, definit de media anului anterior. Studenţii de anul I vor fi cazaţi pe baza mediei de la concursul de admitere.
Potrivit Centrului de Comunicare şi PR al UBB, în cele 16 cămine ale universităţii accesul la internet este gratuit, există televizoare în holurile căminelor, sunt amenajate spălătorii pentru studenți (în Caminele 14, 16, Sport XXI și Economica) și sunt amenajate o sală de tenis de masă și o sală de forță în Caminul 16.
Taxele de cazare au rămas neschimbate pentru anul universitar 2013-2014 și pot fi consultate la adresa: http://www.ubbcluj.ro/ro/studenti/campus/tarife.html.
Pentru anul universitar 2013-2014 cazarea studenților se va face astfel: 27 septembrie anul I, 28 septembrie anul II și III, 29 septembrie anul IV, master și doctorat.
Listele de cazare se găsesc pe site-urile facultăților.