Leul a avut o ședință liniștită, în care a cunoscut o ușoară depreciere față de euro, apreciindu-se însă față de dolar și francul elvețian. Posibilitatea modificării OUG 114 a făcut ca în piața monetară să se înregistreze o scădere a indicilor ROBOR.
Într-unul dintre cartierele cu tradiție ale Clujului prețul a scăzut cu mai bine de 100 de euro pe mp
Numărul pasionaților de shopping crește an de an. Potrivit ultimelor date cei care fac achiziții din categoria fashion de mai multe ori pe lună a crescut cu 7%
Prima Casă va continua, însă până la finele lunii februarie va avea o formă modificată pentru a-l face mai social, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o emisiune televizată.
Lanţul de restaurante şi brutării La Casa, patronat de unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din zona Transilvaniei, are deja 46 de unităţi, majoritatea în zona Clujului, dar nu se mai poate extinde din cauza caselor de pariuri și a farmaciilor care „au furat” toate spațiile cu vad bun.
Chiriile de lux includ apartamente cu suprafețe mai mult decât generoase și finisaje „de ultima generație”.
„Anul trecut, cursul de schimb a fost foarte stabil. Cu ajutorul lui, am păstrat anticipaţiile inflaţioniste. (...) S-a sărit la gâtul BNR în ceea ce priveşte cursul valutar (...) Au cerut să fie cursul fix, asta nu se poate”, a afirmat dl Isărescu, care cu câteva zile înainte afirmase că „nu pot să neg că n-am intervenit (în piața valutară, n.red.), că e prea evident".
Vezi lista produselor care se vând mai scump decât în majoritatea orașelor din lume, potrivit clasamentelor realizate de platforma numbeo.com, care compară prețurile din mai bine de 300 de orașe.