Sistemul bancar a încheiat anul 2010, pentru prima dată în ultimii 11 ani, cu o pierdere netă de 304 milioane lei (echivalentul a 71,74 milioane de euro), comparativ cu un câştig net cumulat de 815 milioane lei în 2009. Potrivit datelor centralizate de BNR, 20 de bănci au înregistrat profit, iar 22 de instituţii de credit au avut rezultate negative. „Profitul celor 20 de bănci care au încheiat anul pe plus se plasează uşor sub câştigul băncilor profitabile în 2009, în timp ce restul de 22 de instituţii de credit au totalizat pierderi mai importante decât în urmă cu doi ani”, au declarat pentru Mediafax surse bancare. În 2009 au raportat profit un număr de 22 de bănci, câştigul cumulat depăşind 2 miliarde de lei, iar pierderile din sistem s-au cifrat la mai mult de un miliard de lei. De altfel, criza s-a resimţit printre instituţiile finaciar-bancare încă de la jumătatea anului trecut, după primele cinci luni ale anului 2010 sistemul înregistrând deja o pierdere de peste 200 de milioane de lei.
Totuşi, activele nete ale sistemului bancar s-au majorat anul trecut cu 3,53%, la 341,8 miliarde lei, iar rata medie de solvabilitate a fost de 14,66%, peste nivelul impus de BNR.