monitorulcj.ro Menu
Economie

Ce se schimbă în Codul Fiscal de la 1 ianuarie 2012?

Schimbările afectează firmele şi se vor reflecta în preţul unor produse comercializate de acestea.

Creşterea accizelor la motorină, plata unor impozite majorate pentru firmele care nu își reevaluează clădirile deţinute şi modificarea termenului de depunere a declaraţiilor sunt printre cele mai importante modificări aduse Codului Fiscal, reglementări care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012.Accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie cu 4,4%, de la 358 euro la 374 euro/tonă, iar cele pentru cafea vor fi menţinute şi în 2012, deşi eliminarea lor era programată încă din 2010.Facilităţi şi penalităţi pentru firmeFirmele care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar, iar procentajul urcă la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani.O altă modificare importantă pentru firme se referă la devansarea termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie la 25 martie inclusiv a anului următor.Companiile vor avea posibilitatea să opteze între plata trimestrială sau anuală a impozitului pe profit, în ultimul caz fiind necesare plăţi anticipate în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent. Data plăţii este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata.O altă reglementare prevede introducerea pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 euro a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni şi nu lunar.Mai multe case, mai multe taxeO prevedere importantă inclusă în Codul Fiscal din 2012 se referă la menţinerea în 2012 a impozitării suplimentare a persoanelor care au mai multe case, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică depăşeşte 2.000 de cm.În vara anului trecut, Guvernul a decis ca impozitul pentru autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi să fie dublat, iar persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri să achite impozite majorate cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu.Dări mai mici pentru operatorii de transportConform prevederilor Codului fiscal, începând cu anul 2012, contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi, au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net anual pe bază de norme de venit.Opţiunea pentru determinarea venitului net anual pe baza normei de venit, pentru activităţile prevăzute în nomenclator, se exercită prin completarea Declaraţiei de venit estimat, D220 şi  depunerea declaraţiei la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie 2012.