Economie
Cum a trecut cel mai important constructor român de ambulanțe prin pandemie? (P)
În ultimii ani, businessul românesc a trecut peste multe provocări, iar criza sanitară din ultimul an ne-a pus pe toți la încercare, mai mult ca oricând.
Cum s-a adaptat și cum se vede viitorul din prisma celui mai mare producător român de ambulanțe încercăm să vă spunem în materialul ce urmează.
Probabil nu multă lume știe, însă cel mai important constructor de ambulanțe din România este un agent economic cu sediul în comuna Gilău, județul Cluj. Compania se numește Deltamed și are în echipă oameni specializați, pregătiți să răspundă nevoilor actuale ale construcției de ambulanțe, autospeciale pregătite să intervină în situații de urgență și vehicule speciale de orice fel.
Pașii de început
Compania a fost fondată în 1997, răspunzând în special cererii crescânde de pe piața locală a medicinei de urgență și având preponderent clienți din domeniul public. În urmă cu peste 20 de ani, compania a devenit interesată de integrarea echipamentelor pe care le comercializa în vehicule special construite și omologate. În urmă cu 12 ani, compania a început să construiască ambulanțe în facilități proprii de producție.
În câțiva ani, producția companiei s-a diversificat treptat, astfel că au început să iasă pe poarta fabricii și vehicule de pompieri dar și alte vehicule comerciale, cum sunt atelierele mobile, cabinetele mobile, foodtruck-uri și alte astfel de vehicule. În prezent, ei sunt un carosier versatil și cu experiență care dezvoltă produse complexe și adaptate nevoilor clienților lor.
Cum au ajuns aici? Prin perseverență și dedicare - în fiecare aspect al muncii lor - intern și extern. Angajații grupului sunt oameni implicați, pe care compania îi ajută să se dezvolte și îi pregătește pentru viitor. Grupul are în prezent 145 de angajați. Deltamed a format în jurul ei o adevărată comunitate de furnizori și parteneri de încredere care împreună contribuie la prosperitatea economică a zonei, a oamenilor din comunitate - prin slujbe durabile și noi locuri de muncă.
Parteneri de încredere pe termen lung - Revoluție bancară marca Raiffeisen Bank, România
Deltamed a derulat încă de la înființare un proces investițional continuu, susținut atât prin eforturi proprii, dar și din finanțările primite de la Raiffeisen Bank România, partenerul bancar de încredere al companiei.
Ca urmare a acestor investiții și eforturilor comune, capacitatea de producție a societății a crescut foarte mult în ultimii ani prin mărirea spațiului de producție (hale noi), dar și prin achiziționarea de utilaje noi și mult mai performante. Capacitatea de producție este de aproximativ 500 de ambulanțe pe an, în cazul proiectelor de serie, și alte aproximativ 30 de proiecte speciale, vizând carosări complexe și particularizate pe nevoile clienților.
Evoluția se reflectă desigur în creșterea cifrei de afaceri, în special în ultimii 5 ani. Compania este și un mare contribuitor la bugetul de stat și local, aceasta achitând taxe și impozite însumând peste 21.6 milioane lei. Numai taxa pe valoare adăugată (TVA) plătită anul trecut de Deltamed se ridică la suma de 17.8 de milioane de lei. La nivel local, impozitele și taxele plătite au fost de 137.194 de lei.
Corona-Criza și provocările ei
I-am întrebat pe reprezentanții Deltamed dacă activitatea companiei a fost afectată de pandemie și ce a însemnat pentru ei această perioadă excepțională.
„Nu există fluctuații majore de personal în această perioadă sau cel puțin nu le resimțim ca fiind o consecință directă a impactului CoViD-19”, spun reprezentanții Deltamed. Aceștia susțin că, în plină criză CoViD, compania nu a aplicat politici de diminuare a salariilor și nici nu și-a restrâns activitatea, nici măcar pe perioada stării de urgență. „Am înregistrat desigur o creștere a costurilor din cauza măsurilor de prevenție luate în acest timp, cum sunt echipamentele de protecție – măști, combinezoane, mănuși, dezinfectanți, testarea periodică pentru depistarea infecției cu CoViD-19 etc, toate puse la dispoziția angajaților în mod gratuit. Acest lucru a fost unul prioritar pentru noi”, spune conducerea companiei.
În ce privește provocările profesionale, ele s-au concretizat în proiectarea a trei autospeciale, fiecare unică în felul său, destinate prevenirii și tratamentului infectării cu CoViD-19.
Planuri de viitor? O restructurare operațională a firmelor din grup într-o structură de tip Holding, menită să îmbunătățească fluxurile de activitate, delimitând într-un mod eficient liniile de business, practic optimizare la toate nivelurile.
Care este investiția din spatele proiectelor
În mod constant, în ultimii ani, creditele în derulare ale Deltamed se situează între 10 și 15 milioane de euro; Ele au fost acordate de către Raiffeisen Bank - partenerul pe termen lung al companiei pe acest segment investițional.
Achiziția halelor companiei din Gilău, precum și reconstrucția, modernizarea și dotarea lor cu echipamente s-a făcut în mare parte prin finanțare sau cu co-finanțare Raiffeisen Bank. De asemenea, nevoia de capital de lucru a companiei a fost finanțată tot de Raiffeisen Bank România.
Aici Deltamed a aplicat formula universal câștigătoare - ajungi la prosperitate cheltuind, investind inteligent, nu doar reducând sau eliminând costuri. Chiar și pe timp de criză, compania investește în oameni și în spațiile lor de desfășurare a activității, sporind veniturile.
Este nevoie de muncă asiduă, dezvoltare necontenită și conservarea unei culturi a performanței. Totul ține de intrarea în ofensivă, creativitate și inovație, atitudine. Și despre a construi un viitor prosper și o legătură emoțională cu clienții și comunitatea din jurul Deltamed în așa fel încât să tranziteze împreună această perioadă și să iasă din ea învingători. De neînlocuit.