monitorulcj.ro Menu
Economie

Autostrada Cluj-Sălaj, pe lista PNRR. Au fost propuse doar patru autostrăzi

Doar patru autostrăzi vor fi propuse pentru PNRR, una dintre ele fiind autostrada A3, sectorul ce leagă județele Cluj și Sălaj.

Autostrada Cluj-Sălaj, pe lista PNRR. Au fost propuse doar patru autostrăzi

 

 


Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a spus că va propune doar patru proiecte privind autostrăzile care să intre în PNRR. Unul dintre proiectele pentru autostrăzi propuse va fi A3, între Nădăşelu şi poarta Sălajului.

 


Pe teren, deja au început lucrările, iar sectorul are cel mult 60 de kilometri şi leagă judeţele Cluj şi Sălaj.

„Cele patru proiecte mari sunt Autostrada 7, de la Ploiești până la Pașcani, trecând prin Buzău, Focșani și Buzău, în valoare de circa 2,5 miliarde de euro. Al doilea proiect este deja în execuție și este A3, între Nădășelu și Poarta Sălajului, adică între Cluj și Zalău. Autostrada A1 acel sector lipsă de 9 km, între Lugoj și Deva, cu faimoasele tuneluri. Sunt tuneluri care lasă neafectată zona de la suprafață, rămâne un coridor masiv de trecere între Apuseni și Meridionali.  Al patrula proiect, mult așteptat de România, de Moldova, este A 8 . S-au prins în PNRR sectoarele din capete, de la Târgu Mureș la Miercurea Nirajului , iar în partea cealată, în zona Târgu Neamț, de la Pipirig  până la Moțca”, a spus ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, la TVR.


Un alt proiect propus pentru PNRR este autostrada A7, sectorul Ploieşti-Paşcani prin Buzău şi Bacău, care are 300 de kilometri unde lucrările au început de doi ani.

Al treilea proiect este A1 Deva – Lugoj, sectorul lipsă dintre Sibiu şi Nădlac în lungime de 9 kilometri.


Și nu în ultimul rând, ministrul Transporturilor a propus A8 Autostrada Unirii, mai exact sectoarele din capătele şoselei din Târgul Mureş şi Târgul Neamţ.

Prin PNRR ar putea fi realizați aproximativ 450 de kilometri de autostradă, în total. Dosarul va fi depus luna aceasta, iar răspunsul din partea autorităților europene va veni în luna iunie 2021.


CITEȘTE ȘI:

Imagini VIDEO din dronă cu Autostrada A3, tronsoanele Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului. S-a dat startul lucrărilor