Economie
Băsescu, îngrijorat de „comportamentul posibil” al băncilor austriece din România
Băsescu şi-a manifestat „îngrijorarea” legată de „comportamentul posibil” al unor bănci.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că ar vrea să creadă că recentul anunţ al Băncii Naţionale a Austriei cu privire la reducerea fluxurilor de capital de către băncile comerciale austriece în statele din zona non-euro a fost o eroare sau o neînţelegere a efectelor pe care acest lucru le-ar produce.
„Vreau să cred că anunţul făcut de Banca Naţională a Austriei cu privire la reducerea fluxurilor de capital către statele din zona non-euro a băncilor austriece a fost ori o eroare ori o neînţelegere a efectelor. Nu am vrea să fim în situaţia de a le aduce aminte prietenilor noştri europeni cât au condiţionat accesul României în UE de privatizarea sistemului bancar. Iar mesajul meu este: Domnilor, aţi obţinut profituri uriaşe în România din 2000 şi până în 2009 chiar, iar astăzi dacă vă pregătiţi cumva să lăsaţi economia românească nefinanţată în timp de criză, o vom considera ca un act lipsit de fair-play în relaţia cu România. Vreau să cred că acest lucru nu se va întâmpla şi că nu vom fi puşi noi, ţări care am venit mai târziu în UE, să plătim factura lăcomiei sistemelor bancare, a lăcomiei, a imprudenţei, a lipsei de responsabilitate de pe vremea când dădeau credite cu buletinul. S-au creat mecanisme europene de capitalizare a băncilor şi apelul meu este să apelaţi la aceste mecanisme, ci nu la sugrumarea economiei româneşti prin diminuarea fluxurilor de capital”, a spus Băsescu, la conferinţa „Analysing Romania's future economic potential”, organizată de grupul „The Economist”.El şi-a manifestat, în acest context, „îngrijorarea” legată de „comportamentul posibil” al unor bănci.Banca centrală de la Viena le-a recomandat băncilor comerciale austriece să-şi limiteze liniile de finanţare pentru filialele din Europa Centrală şi de Est. În România au filiale mai multe bănci austriece: Erste - BCR, Raiffeisen şi Bank Austria - UniCredit.