Economie
Finalizarea integrală a depozitului ecologic de deșeuri din Cluj, în primăvara anului viitor?
Deși a fost deschisă prima celulă a noului depozit de deșeuri, lucrările încă nu s-au terminat la CMID. Pe viitor, Consiliul Județean propune construirea unei noi celule ecologice.
Finalizarea integrală a lucrărilor la noul Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) rămâne prioritatea Consiliului Județean (CJ) Cluj și în acest nou mandat.
Potrivit președintelui forului administrativ județean, Alin Tișe, unul dintre obiectivele fixate de CJ Cluj în următoarea perioadă este finalizarea a „ce a mai rămas din CMID”, respectiv realizarea stației de tratare mecano-biologică (TMB), rămasă nefinalizată în 2020. Stația de tratare TMP ar putea fi finalizată în primăvara anului viitor, termenul optimist fiind aprilie 2021.
Tișe infirmă zvonurile unei proceduri de infringement
În ultimul timp, în spațiul public au apărut informații privind o presupusă procedură de infringement pe care îl riscă Clujul în privința gestionării deșeurilor. Prin traducere directă, „infringement” înseamnă „încălcare”, mai exact „încălcare de jurământ”. Procedura de infringement se referă la o succesiune de pași ce trebuie parcurși de către Comisia Europeană în cazul în care un stat UE a încălcat legea.
„Este o eroare uriașă (procedura de infringement – n.r.), Clujul este județul care a închis toate rampele neconforme. Rampele de la Pata Rât, Dej, Turda și Mihai Viteazu sunt închise, rampa veche de la Pata Rât este închisă și acoperită cu iarbă. Este raportată ca închisă, Clujul nu mai are rampe monitorizate de infringement, este o informație greșită. Într-adevăr, avem obligația ca după ce am terminat celula 1 să rezolvăm situația rampei temporare din zona Pata Rât”, a precizat Alin Tișe, într-o conferință de presă.
„Așa cum ne obligă contractul semnat cu UE, ei ne-au obligat ca tot ce înseamnă rampă temporar deschise – iar la noi rampa temporară se justifică prin faptul că nu era gata la timp și s-a prorogat termenul de finalizare a CMID, inclusiv s-a admis de către UE o refazare a acestui proiect – Primăria a avut dreptul la o stație temporară. Acum, Primăria va rezolva problema”, a completat președintele CJ Cluj, afirmând că rampa temporară nu intră în categoria de depozite monitorizate prin infringement.
CJ Cluj promite extinderea capacității CMID
În ceea ce privește „definitiva rezolvare a problemei deșeurilor” și „deplina intrare în normalitate”, după darea în folosință a celulei 1 a CMID, se află în curs de derulare o serie de proceduri care vizează optimizarea tehnologiilor de selectare și depozitare a deșeurilor, pentru a crește cât mai mult durata de utilizare a celulei numărul 1, potrivit forului administrativ județean.
În perioada următoare, Consiliul Județean se angajează să optimizeze stația de tratare mecano-biologică conform noilor tehnologii, prin realizarea unei stații de sortare, a unei stații de tratare (TMB) cu biouscare și digestie anaerobă. Investițiile vor fi finanțate prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Potrivit lui Alin Tișe, această stație de sortare a deșeurilor ar urma să aibă rolul finalizării tuturor lucrărilor din cadrul CMID, respectiv „intrarea în normalitate” în ceea ce privește gestionarea deșeurilor din județul Cluj. Totodată, președintele CJ Cluj a vorbit și despre accesarea de fonduri europene pentru a schimba tehnologiile, dar și pentru a construi ulterior o altă celulă la CMID, dat fiind că perioada estimată de funcționare a primei celule se întinde pe circa 15-20 de ani.
CITEȘTE ȘI:
CJ Cluj cere consultanță juridică pentru recuperarea prejudiciului cauzat de Atzwanger la CMID