Economie
Țara AJUTORULUI social! Peste 44 de milioane de lei s-au dus către românii care beneficiază de acest ajutor doar într-o lună
În luna septembrie peste 160.000 de români au beneficiat de ajutor social, iar suma plătită de stat în acea lună a ajuns la peste 44 de milioane de lei.
Suma medie plătită în luna septembrie 2020 de statul român beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 263,25 lei, iar suma totală plătită în această lună s-a ridicat la 44,648 de milioane de lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Câte persoane au beneficiat de ajutor social în prima lună din toamnă?
În septembrie, de acest ajutor social au beneficiat 169.605 persoane. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în judeţele Dolj - 10.865 persoane, Bacău - 9.259 şi Buzău - 9.201.
La finalul lunii septembrie, erau suspendaţi de la plată 11.527 beneficiari, cei mai mulţi din Botoşani - 974 beneficiari, Dolj - 730 şi Bacău - 660.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj - 339,64 lei, Covasna - 312,58 lei şi Braşov - 311,61 lei.
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
Ce se întâmplă cu cei care refuză un loc de muncă?
Astfel, în situaţia în care beneficiarii de ajutor social refuză un loc de muncă sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, dreptul la ajutorul social încetează. În cazul refuzului unui loc de muncă, se poate solicita un alt drept doar după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului.
A fost prevăzută de asemenea obligaţia primarului de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă precum şi stabilirea condiţiilor de efectuare a activităţilor sezoniere de către beneficiarii de ajutor social, inclusiv remunerarea acestor activităţi sezoniere.
În situaţia în care beneficiarii de ajutor social refuză de două ori participarea la aceste activităţi sezoniere, dreptul la ajutorul social încetează, urmând să poată fi solicitat un nou drept doar la un interval de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă.
CITEȘTE ȘI: