Economie
CFR Călători renunță la pix și la chitanță! Investiție de 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren
CFR Călători va investi 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren. Posesorii de card TrenPlus vor beneficia de bonusuri, prin acumularea kilometrilor.
CFR Călători va investi aproape 10 milioane de lei pentru achiziţionarea unor terminale mobile pentru taxare, dotate cu imprimante, pentru a putea fi vândute bilete în tren.
Posesorii de card TrenPlus vor putea acumula kilometri parcurşi şi vor putea beneficia de bonusuri şi facilităţi, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Dan Costescu.
Potrivit directorului general, este vorba despre achiziţionarea a peste 2000 de terminale, iar investiţia se va realiza din cei 130 de milioane de lei primiţi de companie la rectificarea bugetară.
„În acest an terminalele vor costa 2,8 milioane de lei şi se va continua în anul următor cu încă aproximativ 7 milioane de lei. Asta înseamnă o echipare a tuturor şefilor de tren - pentru că acest terminal va însemna gestiune personală şi va fi asociat cu numele deţinătorului, se vor ţine evidenţele contabile pe gestiunea individuală, cum este şi acum, doar că este pe hârtie - deci ne vom duce undeva la 2000 şi ceva de terminale în total. Se va renunţa la clasicul chitanţier şi pix şi se vor emite pe acest terminal bilete, se vede foarte precis locul liber, biletul se va tipări pe un suport tot de hârtie, dar cu o imprimantă mică, mobilă, care va fi în dotarea controlorului sau a însoţitorului de tren", a spus Costescu.
Şeful CFR Călători a precizat că preţul biletelor cumpărate în tren va fi acelaşi doar pentru călătorii care s-au urcat din staţii care nu au case de bilete.
„Preţul se măreşte doar pentru acei călători care s-au urcat din staţii cu case de bilete de unde puteau să îşi cumpere bilete. Avem şi staţii unde nu avem case de bilete, unde nu vinde nimeni bilete şi pentru aceste staţii este normal să oferim acelaşi preţ ca şi cum am fi avut case acolo", a menţionat el.
În ceea ce priveşte Cardul TrenPlus, şi acesta va suferi transformări, în sensul că nu va mai fi tipărit pe suport de hârtie, ci va fi gen portofel electronic.
„Deocamdată, Cardul TrenPlus va rămâne în vigoare aşa cum este, pentru că a fost o măsură bună, apreciată de foarte mulţi. Modul lui de implementare se va schimba şi lui i se vor putea adăuga o mulţime de alte bonusuri şi facilităţi pentru călători în momentul în care vom implementa terminalele mobile pentru taxare la toţi conductorii noştri. Atunci totul se va putea face mult mai frumos, se va face prin scanare, se vor putea contoriza călătoriile, se vor putea aduna kilometrii parcurşi cu CFR Călători, iar călătorii noştri fideli şi vor fi răsplătiţi pe măsură cu aceste bonusuri şi facilităţi care se vor adăuga pe Cardul TrenPlus. El însuşi va deveni, dintr-un card pe hârtie, un card gen portofel electronic, cu un cont care va încuraja şi mai mulţi călători să vină spre noi şi să circule cu noi acolo unde doresc", a susţinut directorul general al operatorului naţional de transport feroviar de călători.
Cardul TrenPlus este o legitimaţie nominală, netransmisibilă, cu valabilitate un an, cu ajutorul căruia se obţin reduceri de 25% la toate călătoriile.
CITEȘTE ȘI:
CFR Călători Cluj modernizează vechile vagoane. Cum vor arăta noile garnituri?