monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro urcă către maximul istoric

Leul a avut joi o evoluție depreciativă față de principalele valute, excepție făcând dolarul american.

După trei ședințe consecutive de scădere, euro a crescut de la 4,8057 la 4,8086 lei, aproape de maximul istoric de 4,8127 lei, atins vinerea trecută. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,803 – 4,813 lei.

Dolarul american și-a continuat evoluția negativă, fragilizat de decizia neașteptată a Rezervei Federale de a reduce dobânda sa cheie, iar cursul său a coborât de la 4,3126 la 4,3072 lei, minim al ultimelor patru săptămâni.


Moneda elvețiană fluctua în culoarul 1,064 – 1,066 franci/euro, ceea ce i-a permis să crească de la 4,5143 la 4,5170 lei.

După scăderea de miercuri la 5,5187 lei, cel mai mic nivel începând cu 5 noiembrie 2019, lira sterlină a urcat joi la 5,5639 lei.


Uncia de aur creștea pe piețele specializate la 1.638 – 1.655 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 227,7276 lei la 227,8001 lei.

Lichiditatea din piața interbancară se menține ridicată iar nivelul indicilor ROBOR a coborât la valori care se mai înregistrau în 2019 sau chiar 2018.


Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 2,89 la 2,87%, minim care se mai înregistra la jumătatea lui ianuarie 2019. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,04 la 3,01%, minim ai ultimelor aproape doi ani, iar cel la 12 luni a alunecat de la 3,14 la 3,12%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia ușor față de euro, la 4,287 – 4,306 zloți iar cea maghiară fluctua între 335,5 și 336,6 forinți.


Operațiunile speculative de tip „carry trade", prin care se împrumută bani într-o monedă unde dobânda este mică și se fac plasamente într-o alta unde dobânzile sunt mai mari, a permis euro să crească joi la 1,1120 – 1,12 dolari.

Moneda americană a fost afectată și de decizia de marți a Fed prin care dobânda-cheie a fost redusă la 1 – 1,25%. Analiștii de la Goldman Sachs anticipează că la jumătatea acestei luni va mai fi operată o tăiere de 25 de puncte de bază, care va fi urmată de o alta la sfârșitul lui aprilie, de aceeași valoare, ceea ce va aduce dobânda cheie la 0,50 – 0.75%.


Bitcoin creștea pe platformele specializate la 8.900 – 9.200 dolari de la 8.600 – 9.000 dolari, valori înregistrate miercuri.

de Radu Georgescu

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00