monitorulcj.ro Menu
Economie

O nouă tranzacţie pe piaţa de birouri din Cluj. 30 mil. euro pentru trei proiecte de birouri

Grupul de firme Hexagon, controlat de Florin Mariş şi Raul Ciurtin, a semnat un acord de peste 30 mil. euro pentru vânzarea unui portofoliu de clădiri de birouri din Cluj-Napoca - Vivido Business Center, Advancity Business Center şi Cube Office către Ideal Projects Services, firmă controlată de mai mulţi antreprenori locali.

Portofoliul tranzacţionat are o suprafaţă desfăşurată totală de aproximativ 20.000 mp, găzduind chiriaşi precum Porsche Engineering, Bosch, Vertiv, Riverbed sau Metro Systems şi Natuu, potrivit zf.ro.

Aceasta este una dintre cele mai importante tranzacţii din piaţă de birouri din Cluj Napoca, alături de achiziţia The Office de către Dedeman şi a LibertyTechnology Park de către White Star.


Florin Maris şi Raul Ciurtin sunt implicaţi şi în dezvoltarea proiectului Estoria City din Bucureşti, situat pe fostă platformă a fabricii Policolor, un proiect mixt, cu 2.000 de locuinţe, retail şi birouri.