monitorulcj.ro Menu
Economie

O autostradă promisă în acest an. Imagini din dronă cu Lotul 1 din A10 Sebeș - Turda și nodul rutier de la Sebeș - VIDEO

Încă de la începutul anului atât ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, cât și conducerea Companiei de Drumuri, când vorbeau de kilometri de autostradă deschiși traficului în 2019 mereu includeau și cei 17 km ai Lotului 1 din autostrada A10 Sebeș - Turda.

O filmare recentă din dronă arată totuși că șantierul e încă departe de a fi gata, iar la nodul rutier complex de la Sebeș, acolo unde se intersectează A10 cu A1 și DN1, încă mai e de lucrat.

A10 Sebes - Turda - Lotul 1 - 17 km - de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000)


Valoare: 541.739.137 lei
Constructor: Impresa Pizzarotti
Contract: Semnat pe 14 noiembrie 2014
Termen de finalizare (contractual): Octombrie 2016
Stadiu fizic / stadiu financiar (octombrie 2019): 79% / 64%

Peste câteva luni, prognoza Guvernului Dăncilă s-a schimbat, și noua cifră înaintată de ministrul Răzvan Cuc a fost de 100 de km de autostradă. În socoteala sa, Cuc includea și Lotul 1 din A10 Sebeș - Turda (17 km). În iulie, când a fost pe șantier, Cuc spunea că Lotul 1 va fi gata în acest an și va fi deschis măcar pe o bucată.


„Este vorba despre o bucată de circa 8 kilometri de la nodul Alba Iulia Sud la Sebeș pe o parte din bretele. Bucata aia ar fi foarte utilă pentru că ai scăpa traficul de tranzit de Lancrăm și de toată zona aia unde e bară la bară. Dar mai e mult de lucru acolo și e aproape exclus să poată fi deschisă circulația anul acesta”, explica pentru HotNews.ro în luna iunie reprezentantul Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea, într-un articol despre șansele tronsoanelor de autostrăzi în lucru de a fi gata în 2019.

Acum, la început de noiembrie, șantierul de pe Lotul 1 A10 Sebeș - Turda încă e departe de a fi finalizat. Constructorul, Impresa Pizzarotti, a reușit în urmă cu câteva săptămâni să monteze două tabliere metalice peste A1, parte din nodul rutier care va fi realizat aici: conexiunea A10 cu A1 și cu DN1 în zona de nord a Sebeșului.


O recentă filmare din dronă arată șantierul pe întreg Lotul 1, începând cu nodul rutier de la Sebeș:

 


Nodul rutier de la Sebeș este cea mai complexă lucrare de pe acest lot - presupune multiple rampe și pasaje care să unească autostrada A10 cu autostrada A1, dar și cu drumul național DN1 în zona Lancrăm.

Nodul rutier de la Sebeș este al doilea nod rutier de acest tip din țară, cu un astfel de grad de complexitate. Primul a fost cel din celălalt capăt al A10, din zona Turda, unde lotul 4 al autostrăzii Sebeș - Turda s-a racordat la A3 Câmpia Turzii - Gilău și la drumul național DN1 din zonă.