Economie
Viciile şi energia mai costisitoare din 2012
Energia, tutunul, alcoolul şi cafeaua, mai scumpe anul viitor. Accizele vor fi calculate la un curs de 4,3 lei/euro, cu 0,8% mai mare faţă de 2011.
Nivelul accizei în lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar anunţat de BCE pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent. Cursul de schimb anunţat la 1 octombrie 2010 a fost cu numai 0,07% mai mic faţă de cel folosit la calculul accizelor pentru anul trecut. Accizele sunt plătite în prezent pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, produse energetice şi cafea. Încasările din accize la bugetul general consolidat au urcat în primele opt luni cu 16,2%, la 12,46 miliarde lei. Ponderea accizelor în total venituri este de peste 10%. Pentru anul viitor, Guvernul mizează pe venituri din accize de 21,75 miliarde de lei, cu 8% peste estimarea din acest an. La acest nivel, creşterea cursului echivalează cu încasări suplimentare de circa 175 milioane de lei la buget.