monitorulcj.ro Menu
Economie

10.000 de afaceri mici cresc împreună cu BT Mic, companie a Băncii Transilvania

Cele 10.000 de firme au peste 20.000 de angajați în 2.000 de localități.

10.000 de afaceri mici cresc împreună cu BT Mic, companie a Băncii Transilvania

BT Mic, companie a Băncii Transilvania dedicată finanțării afacerilor mici, are acum 10.000 de clienți din toate domeniile de activitate. BT Mic este un start-up al Grupului Financiar BT, care completează rolul băncii de susținere a oamenilor întreprinzători.

BT Mic se adresează firmelor cu cifră de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, indiferent de domeniul de activitate şi de forma de organizare – societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, liber profesionişti, persoane care desfăşoară activități economice, producatori agricoli. Este necesar ca acestea să aibă cel puțin 3 luni de activitate economică.


„Visul nostru a fost să dezvoltăm creditele pentru afaceri mici aşa cum băncile obişnuite nu o fac. În România, microfinanțarea nu este o noutate, însă cu toții am avea de câştigat dacă aceasta creşte în anvergură şi devine o soluție de impact în zona firmelor tinere. Ce ne dorim pentru viitor? În primul rând, ca aceste afaceri să meargă bine pentru fondatorii lor! Să crească, să învețe, să transmită energia lor mai departe în economia românească. Iar pentru Banca Transilvania, ne dorim să vedem în continuare pasiunea pentru business şi pentru oameni, ei sunt sursa noastră de inspirație atât la banca mare, cât şi la BT Mic”, a declarat Tiberiu Moisă, director general adjunct, MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.

„După 2 ani şi jumătate de BT Mic, am adunat în jurul nostru peste 10.000 de afaceri mici care ne-au ales drept parteneri şi le mulțumim pentru asta. Am învățat multe unii de la alții. Împreună cu fiecare dintre ei discutăm despre business şi despre planurile de viitor şi tot împreună construim soluția de finanțare cea mai potrivită. Punem mare preț pe dialog şi ne dorim să rămânem parteneri pe termen lung. Acesta este felul nostru de a fi şi ceea ce antreprenorii apreciază foarte mult la noi. Iar asta ne responsabilizează la mai mult şi la mai bine”, a punctat Cristina Sindile, director general BT Mic.


BT Mic, în cifre

– dintre antreprenorii finanțați până acum, peste 2.000 de firme au fost la început de drum când au apelat la BT Mic, având mai puțin de 12 luni de activitate.


– pentru 60% dintre clienți, BT Mic este primul creditor;

– finanțarea medie/client este de 50.000 de lei;


– cele 10.000 de firme înseamnă afaceri mici, de familie în majoritatea cazurilor şi au peste 20.000 de angajați în aproximativ 2.000 de localități;

– mai mult de 30% dintre afaceri sunt „la feminin”, fiind gestionate de antreprenoare;


– destinația împrumuturilor este cât se poate de diversă: de la susținerea şi dezvoltarea activității de zi cu zi, achiziționarea de marfă, plata furnizorilor la investiții în puncte de lucru şi/sau deschiderea unora noi, achiziția de maşini,utilaje, echipamente;

– povestea BT Mic a început cu o echipă de 10 persoane, iar acum a crescut de 10 ori.

Principalele avantaje aduse de BT Mic antrperenorilor sunt următoarele: abordare personalizată; avans zero; posibilitatea de a înapoia banii într-o perioadă de până la 7 ani, dar mai ales faptul că răspunsul este primit de clienți în maxim 4 zile lucrătoare. Începând de luni, 7 octombrie, BT Mic are un nou site, prin care se poate aplica online pentru un împrumut. Tot online sunt prezentate poveştile unor clienți BT Mic şi alte informații utile pentru cei aflați la început de drum în antreprenoriat.