Economie
O nouă tranzacţie. Ion Sturza a vândut birourile Liberty din Cluj către americani
Anul trecut, fostul premier al Republicii Moldova declara că este în căutarea unui partener pentru proiectul de birouri din Cluj pentru a continua investiţiile
Fribourg Development, diviziunea de real estate a fondului de investiţii Fribourg Capital controlat de Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, a semnat vânzarea birourilor Liberty din Cluj către americanii de la White Star Real Estate şi un fond de investiţii al unei universităţi din SUA, potrivit datelor din piaţă.
Miza tranzacţiei o reprezintă intrarea pe piaţa locală a americanilor de la White Star Real Estate prin achiziţia de active. Aceştia sunt prezenţi local, însă cu activitatea de management pentru clădiri precum depozitele Logicor, clădirea de birouri Lakeview din portofoliul NEPI, Charles de Gaulle Plaza şi Victoria Center. Mai mult, compania americană ar intra în România într-un oraş - centru regional şi nu în Capitală, cum intră cei mai mulţi jucători noi.
Presa de specialitate a scris că tranzacţia este evaluată la circa 40-50 milioane euro.
Liberty Technology Park (LTP) include 18.000 de metri de foste clădiri industriale, transformate în ultimii șase ani de Fribourg într-un parc tehnologic modern. Cele cinci clădiri de birouri de clasa A sunt certificate BREEAM datorită tehnologiilor inovatoare, prietenoase cu mediul înconjurător și eficiente din punct de vedere energetic. Acestora li se adaugă încă trei hectare de teren pentru dezvoltări viitoare.
Cluj-Napoca, cel mai mare oraș din Transilvania și unul dintre principalele orașe din România, are o populație de aproximativ 500.000 de persoane, incluzând zona metropolitană, 10 universități și peste 80.000 de studenți. Orașul reprezintă un centru-cheie pentru creșterea domeniilor Tehnologie, Cercetare-Dezvoltare și Servicii din România.
Localizat în nordul orașului, LTP se bucură de prezența unor chiriași internaționali de renume din zona IT&C și R&D, cum ar fi Siemens, IBM, Majorel și Altran. Tot aici a fost lansat și Spherik Accelerator, care urmărește să îmbunătățească comunitatea locală a start-up-urilor și o ajută să se dezvolte cu rapiditate pe plan internațional.
White Star Real Estate și partenerul său, un fond de investiții al unei importante universități din SUA, au dezvoltat o asociere de tip joint venture pentru achiziția Liberty Technology Park și dezvoltarea ulterioară a acestui proiect. White Star Real Estate va gestiona atât proprietatea existentă, cât și dezvoltarea următoarelor faze.
„Potrivit informațiilor pe care le avem, achiziția Liberty Technology Park reprezintă o premieră: prima dată când un fond de investiții al unei universități americane investește direct pe piața imobiliară din România. Acest lucru demonstrează încrederea pe care o avem în dezvoltarea orașului, în general, precum și în potențialul inovator al rezidenților din Liberty Technology Park”, a declarat Brian Patterson, fondatorul White Star Real Estate.
„În ultimii ani, am lucrat intens pentru a crea un ecosistem IT unic, care este acum locul perfect pentru corporații, companii mici și mijlocii și start-up-uri deopotrivă. Liberty a contribuit la conturarea industriei tehnologice din Cluj și, în același timp, a marcat începutul redefinirii acestui fost cartier industrial. Suntem mândri de înțelegerea cu White Star Real Estate, care împărtășește viziunea noastră privind viitorul regiunii, și vom continua să-i sprijinim în dezvoltarea ulterioară a Liberty Technology Park”, a completat Ion Sturza, fondatorul și președintele Fribourg Capital.
În prezent, din proiectul Liberty sunt realizate primele două faze, în timp ce fazele 3 şi 4 ale proiectului implică un nivel mai complex de dezvoltare şi implicit nevoia de finanţare, dar şi de expertiză.
Cea mai recentă tranzacţie cu birouri din Cluj este vânzarea proiectului The Office, de către Ovidiu Şandor şi NEPI-Rockcastle către Dedeman, într-o tranzacţie estimată la 130 mil. euro, cea mai mare semnată vreodată în afara Bucureştiului.