monitorulcj.ro Menu
Economie

Motorul regiunii. Cluj, cel mai important judeţ din perspectiva dezvoltării economice

În regiunea de dezvoltare Nord-Vest activează companii multinaționale importante, iar business-urile de aici ale acestora au ajuns unele dintre cele mai importante la nivel de grup. Mai mult, județul Cluj rămâne principalul motor al dezvoltării regionale.

sursa foto cluj-info.ro

Regiunea de dezvoltare Nord-Vest (care include județele Bihor, Bistrița‑Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) a beneficiat direct de pe urma poziționării geografice, fiind în imediata apropiere a rețelelor de infrastructură din Vest. Astfel, aici se regăsesc unele dintre cele mai dezvoltate județe din țară, precum Cluj sau Bihor, însă și unele dintre cele mai puțin performante economic, precum Bistrița sau Sălaj, potrivit forbes.ro.

În regiune activează companii multinaționale importante dar și firme de top cu acționariat românesc, însă balanța între firmele deținute de acționari străini și acționari români înclină net în favoarea străinilor.


Un total de 262.815 de firme sunt înregistrate în regiunea de dezvoltare Nord-Vest, potrivit portalului Termene.ro.

La nivelul anului trecut, cea mai mare afacere a fost Mol Petroleum Products, care a avut o cifră de afaceri de 6,7 miliarde de lei. Clasamentul celor mai profitabile firme din regiune este completat de Terapia SA, care a încheiat anul 2018 cu un profit net de 146 de milioane de lei.


Distribuția celor mai importante o sută de companii în cele șase județe ale regiunii este mai degrabă inegală, 44 dintre cele mai mari companii fiind localizate în Cluj. Acesta este cel mai important județ din regiune din perspectiva dezvoltării economice, având anul trecut un PIB per capita de 12.400 de euro, al treilea cel mai mare de la nivel național.

Rata șomajului la nivelul județului Cluj este de doar 1,8%, iar venitul mediu net a fost în anul 2018 de 3.115 de lei, al doilea cel mai mare de la nivel național, după București.


De altfel, Banca Transilvania, fondată în Cluj-Napoca în urmă cu mai bine de 25 de ani, a ajuns cea mai mare bancă din sistemul local după active și domină Topul Forbes 500 cele mai puternice companii românești din 2018.

Mol Romania Petroleum Products este cea mai mare companie care activează în județul Cluj, după cifra de afaceri, fiind, în același timp, cea mai mare companie ca mărime din regiunea analizată.


Dezvoltarea județului Cluj și a municipiului Cluj-Napoca a fost favorizată și de existența Aeroportului Internațional Avram Iancu, a cărui trafic a crescut în 2018 până la 2,78 milioane de pasageri, înregistrând creșteri constante pe parcursul ultimilor ani. Până în 2030, aeroportul țintește să ajungă la 7 milioane de pasageri anual, iar, pentru a crește traficul, au fost anunțate investiții de peste o sută de milioane de lei.

La aeroport se adaugă finalizarea autostrăzii Sebeș-Turda, cu o lungime de 70 de kilometri, care va traversa județele Alba și Cluj, îmbunătățind viteza de trafic dintre acestea și nu numai.


De asemenea, un avantaj va fi Autostrada Transilvania, care va asigura un acces mai rapid spre Budapesta, chiar dacă este mult întârziată, putându‑se finaliza spre 2025. Autoritățile locale au mai demarat procedurile pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și de fezabilitate pentru construirea unei linii de metrou care să traverseze Clujul, proiectul fiind considerat prioritar pentru dezvoltarea viitoare a orașului.

Turismul a început să devină o altă sursă de venit pentru județ, mai ales datorită celor două festivaluri de muzică, Electric Castle și Untold, dar și mulțumită festivalului de film TIFF.

Cluj-Napoca este și cel mai important hub regional pentru clădirile de birouri.

În Cluj-Napoca a fost încheiată și cea mai mare tranzacție de real-estate din afara Capitalei, după ce frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, au semnat contractul prin care au preluat proiectul The Office de la dezvoltatorii complexului, NEPI Rockastle și Ovidiu Șandor, într-o tranzacție evaluată la peste 100 de milioane de euro.

Sosirile de turiști, atât cele pentru business, cât și pentru vacanță, au crescut în Cluj‑Napoca cu 24%, anul trecut, față de anul anterior, până la 355.040.

Clujenii câștigă cel mai bine comparativ cu ceilalți locuitori ai regiunii de dezvoltare Nord-Vest, cu un salariu mediu net lunar de 3.115 lei. Restul câștigurilor salariale medii din regiune variază între 2.071 de lei și 2.231 de lei. Sălajul este județul cu cea mai mare rată a șomajului din regiune, de 4,6%, valoare similară cu media națională.