monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro a mai pierdut un ban

Leul și-a continuat evoluția pozitivă începută în circa o lună, după o perioadă în care s-a testat constant depasirea maximul istoric de 4,7678 lei/euro, în data de 21 ianuarie.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,7295 la 4,7183 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat în culoarul 4,717 – 4,723 lei. Cotația de la ora 14:00 se plasa 4,723 lei.

INS a confirmat ieri creşterea de 5%, serie brută, a economiei româneşti în primul trimestru , faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluția vine în contextul unei majorări a diverselor deficite, apărute din cauza incertitudinilor politice şi a lipsei unor măsuri de ajustare a dezechilibrelor. Mixul se poate transforma în presiuni asupra cursului de schimb, care are rolul de supapă de reglare pe termen scurt.


Într-o analiză efectuată de Euler Hermes se arată că „șapte ţări se confruntă cu riscuri economice sistemice mai ridicate în contextul lichidităţii externe globale, al ratelor datoriei publice şi externe şi al politicilor macroeconomice (inclusiv Italia, România, Croaţia şi Vietnam)".

Cursul dolarului american a crescut de la 4,1937 la 4,1995 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,188 și 4,209 lei.


Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,116 – 1,119 franci/euro, iar media a coborât de la 4,2279 la 4,2224 lei.

Uncia de aur a urcat la peste 1.337 dolari, investitorii fiind interesați de plasamente cât mai sigure. În aceste condiții preţul gramului de aur a urcat de la 180.2361 la 180.4760 lei, valoare care nu a mai fost atinsă din 20 februarie.


Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotațiilor din ultimul trimestru din 2018.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,24%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,37%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,275 – 4,282 zloți, iar cea maghiară la 320,9 – 322 forinți.


Perechea euro/dolar fluctua între 1,1219 și 1,1273 dolari.

Media indicatorilor bitcoin urmăriţi de Bloomberg a coborât la circa 7.810 dolari, în timp ce cotațiile de pe platformele specializate fluctuau între 7.640 și 8.140 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00