monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujul nu prinde (încă) la turişti. Bucureşti, Braşov şi Prahova, mai atractive pentru străini

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în primul trimestru al anului, au crescut cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, ajungând la aproape 2,32 milioane, dintre acestea 19,2% fiind reprezentate de către turiştii străini, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 31 martie, durata medie a şederii a fost de 1,9 zile în cazul turiştilor români şi de două zile la turiştii din străinătate.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa, cu 74% din total turişti străini, iar dintre aceştia 82,5% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene (UE).


La capitolul înnoptări, statistica oficială relevă faptul că, în primele trei luni din acest an, acestea au însumat 4,48 milioane, în creştere cu 8,7% faţă de cele din perioada ianuarie - martie 2018. Cea mai mare pondere a turiştilor străini care au ales să înnopteze în unităţile de cazare din România a fost deţinută de către cei din Europa (72,9% din total turişti străini), iar din aceştia 80,8% din statele UE.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în primul trimestru din 2019, a fost de 24,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,8 puncte procentuale comparativ cu primele trei luni din anul anterior. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la: hoteluri (31,2%), bungalouri şi hosteluri (cu câte 18,1%), vile turistice (17,9%) şi pensiuni turistice (17,4%).


Pe judeţe, în intervalul ianuarie - martie 2019, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică a înregistrat valori mai mari în Bucureşti (427.100), Braşov (311.300), Prahova (129.600) şi Cluj (118.500), iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari tot în Capitală (737.600), Braşov (637.100), Prahova (288.200) şi Cluj (222.700).

Datele INS arată, totodată, că majoritatea sosirilor turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică a provenit din Italia (44.800), Germania (44.700), Israel (43.100), Franţa (27.500), Regatul Unit al Marii Britanii (26.000) şi SUA (24.200).


În acelaşi timp, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră în T1 din 2019 au fost de 2,227 milioane, în creştere cu 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate, echivalentul a 73,8%, respectiv 24,1% din numărul total al sosirilor.

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 4,538 milioane, cu 5,3% mai multe comparativ cu primele trei luni din anul precedent. Şi în acest caz, mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate, reprezentând 66,1%, respectiv 33,2% din numărul total de plecări.


Din datele INS reiese că, numai la nivelul lunii martie 2019 vs martie 2018, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 800.400, în creştere cu 5,1%, iar înnoptările au fost de 1,519 milioane (+6,7%). Durata medie a şederii, în luna martie a acestui an, a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de două zile în cazul turiştilor străini.