monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a urcat pe piețele asiatice la 4,782 lei

Perechea euro/leu a avut o evoluție calmă pe piața locală, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,763 – 4,765 lei, însă pe piețele asiatice a fost atins un maxim de 4,782 lei.

Creșterea din cursul nopții nu este un caz izolat, semn că se forțează o depreciere a leului ca o consecință a dezechilibrelor economiei românești. Este posibil ca fiecare astfel de încercare să fi fost contracarată punctual de către BNR, a cărei rezervă valutară s-a redus luna trecută cu 500 milioane de euro.

Cursul euro a scăzut de la 4,7628 la 4,7625 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,763 lei.


Presiunea pe leu se va reduce temporar, în condițiile în care Ministerul de Finanţe a împrumutat săptămâna trecută 3 miliarde euro de pe pieţele externe prin mai multe emisiuni de euroobligaţiuni, din care 1,35 miliarde euro pentru o maturitate de 30 de ani, 500 milioane euro pe 15 ani şi 1,15 miliarde euro pentru o scadență de 7 ani.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2434, maximum al ultimilor doi ani, la 4,2371 lei, iar cotațiile din piață fluctuau între 4,234 și 4,256 lei.


Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,117 – 1,119 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,2614 la 4,2635 lei, maxim al ultimilor aproape patru ani..

Preţul gramului de aur a scăzut de la 176,1510 la 175,9424 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se stabiliza ieri dimineață pe piețele internaționale specializate la circa 1.290 dolari.


Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,23%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,32%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,48% iar cel la 12 luni la 3,53%.


În regiune, moneda poloneză fluctua între 4,298 și 4,306 zloți iar cea maghiară între 320,4 – 321,5 forinți.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,1220 – 1,1250 dolari


Ușoara scădere a dolarului a fost consecința încetinirii ritmului de creștere a economiei americane, după ce politicile de reducere a taxelor, promovate de Donald Trump și-au redus efectele.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg urca ieri la prânz la peste 4.120 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

De Radu Georgescu