monitorulcj.ro Menu
Economie

Prea multe firme la Cluj? Ştefan Dimitriu: Cei care se gândesc să înființeze o firmă cred că nu au vreo șansă!

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj explică, pentru Monitorul de Cluj, de ce nu se deschid aşa multe firme la Cluj ca în alte judeţe ale ţării

Clujenii nu se mai înghesuie să-şi deschidă firme, apetitul lor investiţional fiind sub cel al românilor din alte zone mai puţin dezvoltate.

Astfel, potrivit ultimilor date furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul înmatriculărilor de firme a crescut la nivelul judeţului Cluj doar cu 7% în ianuarie 2019, față de ianuarie 2018, ajungând la 526 de înmatriculări, în timp ce, la nivel național, creșterea a fost de aproape 60%. Clujul e ca număr de firme noi deschise sub județe cu o activitate economică mai redusă. Brașov, Bihor, Argeș, Dolj, Iași, Prahova, toate contabilizează un număr mai mare de înmatriculări.


Situaţia ar putea avea mai multe explicaţii, potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj.

„În primul rând este vorba de greutatea firmelor care sunt înființate în Cluj. Fiecare domeniu de activitate are firme atât de puternice încât, cei care se gândesc să înființeze o firmă cred că nu au vreo șansă deoarece sunt 20 de candidați de first class. Eu, dacă m-ai pune astăzi să fac o firmă de construcții, știind ce e pe piață, chiar și cu experiența pe care o am nu aș fi așa săritor! O firmă dacă o gândești în dimensiunea ei reală trebuie să aibă forte multe elemente înafară de dorința celui care vrea să o deschidă!”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Ştefan Dimitriu.


O altă ipoteză vizează oportunităţile salariale pe care le au clujenii. „Cred că mulți au mers pe o variantă care a vizat câștigul, foarte mulți s-au angajat în marile firme locale deoarece salariile sunt foarte bune, iar responsabilitatea este mult mai mică decât în cazul înființării unei firme. Trebuie să luăm în discuție și numărul de persoane școlate. Zona Clujului este mai mare, spre exemplu, decât zona Brașovului și datorită școlilor de clasă pe care Clujul le are. Dacă ai să citești anumite statistici, constați că spre Cluj migrează toată forța de muncă din Ardeal, mă refer la zona Maramureș, Bistrița, Alba. Există un fel de grijă, grijă impropriu spus, a oamenilor care au școală, care spun că nu are rost să intre într-o afacere când la nivelul județului sunt deja multe afaceri consacrate”, conchide preşedintele CCI Cluj.

Cum stăm la capitolul firme închise?

Numărul societăților locale intrate în insolvență a scăzut cu 30% în ianuarie, de la 30 în 2018, la 18 în 2019. Și la capitolul suspendări de activitate firmele din Cluj stau mai bine decât în aceeași perioadă a anului trecut, contabilizându-se cu 26% mai puține cazuri, potrivit statisticilor ONRC.


Tot scădere se înregistrează și în ceea ce privește dizolvările, de la 126 de cazuri în ianuarie anul trecut, la 118 anul acesta.

Radierile, în schimb, au crescut cu 25%, în timp ce media națională era de -15%.


Insolvenţele, mai puţine şi pe plan naţional                

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 33,6%, în ianuarie 2019, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 500 de insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Registrului Comerţului.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 95, în scădere cu 42,07% faţă aceeaşi perioadă din 2018. Ierarhia continuă cu judeţele Bihor - cu 48 insolvenţe (-29,41%), Timiş - cu 30 (-30,23%) şi Braşov - 26 (plus 23,81%).


Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în ianuarie în tranzacţii imobiliare - 480 (minus 32,58%).

Totodată, în ianuarie 2019, şi-au suspendat activitatea, la nivel naţional, 1.664 de firme, o scădere de 32,69% faţă de prima lună din 2018, iar 2.505 de firme au fost dizolvate, cu 18,91% mai puţine comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.