Economie
Prețuri exorbitante pentru apartamentele din cartierele clujene. Care sunt cele mai căutate zone din oraș și cât costă chiria
Prețurile de pe piața imobiliară din Cluj au atins un nou vârf odată cu creșterea de aproape un procent în ultimele trei luni. Astfel, prețul mediu al unui metru pătrat a sărit pragul de 1.500 euro, conform unui studiu.
Calculele specialiștilor în domeniul imobiliar arată că cei interesați să cumpere un apartament vor trebui să scoată din buzunare chiar și sume care se apropie de 100.000 euro. Structurat pe cartierele importante ale municipiului, studiul scoate în evidență prețurile medii ale locuințelor din zonă, dar și unde se mișcă prețul chiriilor în ariile respective.
Cea mai ieftină zonă se află la 15 km de Cluj-Napoca, în Gilău, unde prețurile se învârt pe la 676 euro/mp. Urmează zonele Sânnicoară (852 euro/mp), Florești (868 euro/mp), Baciu (896 euro/mp) și Feleacu (916 euro/mp). La polul opus, în vârful celor mai scumpe cartiere se află zonele Hașdeu (2.103 euro/mp), Est (1.889 euro/mp), Ultracentral (1.865 euro/mp), Central (1.810 euro/mp) și Andrei Mureșanu (1.746 euro/mp).
În ultimii trei ani, prețurile apartamentelor au cunoscut o creștere spectaculoasă, astfel, dacă în ianuarie 2016 un apartament în cartierul Mănăștur costa, în medie, circa 54.000 euro, acum o locuință în aceeași zonă costă aproximativ 73.000 euro. Am ales câte un apartament în blocuri vechi situate pe artere principate, cu 2 camere, în suprafaţă între 50 şi 70 mp. Iată care sunt prețurile medii în cartierele principale ale orașului:
Gheorgheni
- preț mediu de vânzare: 83.000 euro
- preț chirie: între 360-480 euro
Grigorescu
- preț mediu de vânzare: 79.000 euro
- preț chirie: 320-420 euro
Mănăștur
- preț mediu de vânzare: 73.000 euro
- preț chirie: între 320-420 euro
Mărăști
- preț mediu de vânzare: 92.000 euro
- preț chirie: între 370-500 euro
Zorilor
- preț mediu de vânzare: 81.000 euro
- preț chirie: între 370-500 euro
Topul celor mai solicitate zone este condus de cartierul Mănăștur (14%), urmat îndeaproape de cartierele Gheorgheni (13%) și Mărăști (12%). Zona Centrală și Zorilor se află la egalitate în clasamentul preferințelor (câte 7%), urmate de cartierele Bună Ziua (5%), Florești și Grigorescu (câte 4%), Baciu (3%), respectiv Europa (2%). Aproape jumătate dintre clienți sunt în căutare de apartamente de 2 camere (49%), 31% țintesc apartamentele cu 3 camere, iar 12% se mulțumesc cu un apartament cu o singură cameră, conform compariimobiliare.ro.
Piaţa imobiliară din Cluj-Napoca la mijloc de noiembrie 2018
Preţul mediu pentru apartamentele de vânzare es te de 1.520 de euro pe metru pătrat util, iar chiria medie solicitată pentru un apartament cu două camere de tip confort 1 (construit între anii 1980 și 2000) este 400 de euro pe lună.