Economie
ANALIZĂ. Dobânzile interbancare scad, dolarul crește
Decizia de acum două zile a BNR de a interveni în piață, împrumutând băncile comerciale cu 16,7 miliarde lei (circa 3,6 miliarde euro), la o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară, s-a reflectat printr-o nouă scădere a indicilor ROBOR.
Pe segmentul valutar am asistat la menținerea pe depreciere a leului, dolarul american atingând un nou maxim al ultimelor 16 luni.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,0898 la 4,1080 lei, iar cotațiile din piață fluctuau între 4,099 și 4,113 lei.
Media monedei unice a urcat de la 4,6628 la 4,6665 lei. Tranzacțiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, 4,666 – 4,668 lei, cotațiile de la ora 14:00 plasându-se în jurul valorii de 4,667 lei, semn că interesul investitorilor se îndrepta către segmentul monetar.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,137 și 1,141 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 4,0929 la 4,0986 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,34 la 3,32%.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,53%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, și cel la 12 luni au scăzut de la 3,60 la 3,59%, respectiv de la 3,65 la 3,64%.
Monedele din regiune se depreciau față de euro, ca o consecință a majorării plasamentelor în dolar. Cea poloneză se tranzacționa între 4,305 și 4,32 zloți iar cea maghiară în culoarul 323,7 – 324,5 forinți.
Perechea euro/dolar se tranzacționa ieri între 1,1346 și 1,1383 dolari, în scădere comparativ cu luni seară, ca o consecință a incertitudinilor referitoare la modul cum va fi gestionat controversatul proiect de buget italian, dar și a pierderii de popularitate suferită de UCS-UCD, partidul care conduce Germania, la ultimele alegeri locale, fapt care a determinat-o pe Angela Merkel să-și anunțe retragerea din funcția de cancelar în 2021.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la jumătatea zilei în jurul valorii de 6.250 dolari, urmare a aprecierii monedei americane.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu