monitorulcj.ro Menu
Economie

Ministrul Finanţelor garantează că nu vor fi îngheţate salariile în 2019. Ce spune despre creşterea salariului minim

Salariul minim va creşte cel mai târziu de la 1 ianuarie, data fiind acum în analiza Guvernului, a declarat Eugen Teodorovici, ministerul Finanţelor.

„Analizăm care este data optimă şi vom lua o decizie. Este posibil ca hotărârea de Guvern să apară săptămâna viitoare”, a precizat Teodorovici.

Ministerul spune că Guvernul are în vedere şi reducerea dezechilibrelor dintre salariile de la stat şi cele din mediul privat. „Legea salarizării vine şi cu o reaşezare a zonei publice”, a spus ministrul.


Teodorovici spune că salariile mari din zona publică au fost date pentru a atrage specialişti.

Teodorovici: nu îngheţăm salariile bugetarilor, mergem pe legea salarizării de anul viitor


Salariile bugetarilor nu vor fi îngheţate, iar începând cu anul viitor vor fi aplicate creşterile prevăzute în legea salarizării, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Ministrul spune că a fost o astfel de discuţie la Guvern, şi că măsura îngheţării salariilor în sectorul bugetar a fost avansată în cadrul schimburilor de informaţii dintre Guvern şi Comisia Europeană, care era preocupată de o eventuală depăşire a deficitului bugetar, dar că forul european este preocupat de rezultat, de respectarea ţintelor asumate, şi nu de modul în care se ajunge la aceasta.

Senatorul PNL Florin Cîţu a făcut public recent un document care prezenta o serie de măsuri de austeritate care vor fi aplicate din 2019 şi nu va mai aplica Legea salarizării unitare. Documentul a fost trimis Comisiei Europene de către ministrul Finanţelor şi avansa posibilitatea îngheţării salariilor în sectorul bugetar în 2019.